În loc de parc industrial, la km 7 vom avea un parc voltaic – tot e mai bun decât nimic

04 ianu 073Primăria Reşiţa, prin persoanele abilitate şi serviciile specializate din cadrul instituţiei, este în negocieri şi poartă discuţii pentru atragerea unui alt investitor la Reşiţa.

Astfel, discuţiile ajunse la un nivel avansat au ca subiect principal realizarea unui parc cu panouri fotovoltaice. Puterea generată de panourile fotovoltaice este de 5 megawati iar ca amplasament, mai mult ca sigur, va fi aleasă platforma de la km 7.
Reamintim faptul că pe timpul administraţiei locale din 2004- 2008, în zona respectivă a fost mutat un deal, au fost risipite ceva miliarde de lei iar rezultatul trebuia să fie un parc industrial. Reşiţenii s-au ales cu o gaură în buget şi un teren care încet- încet redevine pădurice şi se distruge pe zi ce trece. Să sperăm că acest prim pas, va fi de bun augur. Decât nimic şi pârloagă, este bun şi un parc fotovoltaic.

Comentarii

comentarii

One thought on “În loc de parc industrial, la km 7 vom avea un parc voltaic – tot e mai bun decât nimic

  1. Da statutul juridic al terenului de la km 7 s-a lamurit in totalitate ?
    Sau iar vinde primaria si consiliul local blana ursului din padure …

Comments are closed.