În politică- precum la nuntă- Pleacă ,,ai lor” și vin ,,ai noștrii”- Rocada PNL – PSD – Anton Paulescu a fost schimbat din funcţie

CiobanuSe pare că această melodie cu refren politic ce se cântă în draci după alegeri sau ,,divorțuri politice” a fost învățată bine de subprefectul Anton Paulescu. Dacă rândul trecut Toni a plecat din Prefectura pe ritmuri de ceardas fiindca i-au luat ungurii locul, acum, la plecare, îi cântă Doina de la Caransebeș. Măcar aceștia sunt majoritari în Banat.
În urma ruperii USL la nivel național- adică de Dâmbovița, efectele se văd și în teritoriu.
Subprefectul Anton Paulescu din partea PNL, a fost schimbat din funcție. În locul său a fost numit Nicolae Ciobanu.
Până la această nouă numire, dânsul a ocupat funcția de director al Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Caraș Severin. Pe surse, am aflat că ori și cum, zilele domniei sale la șefia ITM erau numărate cu ceva timp bun în urmă când în mediile politice se vehicula numirea lui într-o funcție în aparatul de stat, ceva de genul secretar de stat la un anume minister.
Nicolae Ciobanu este de profesie polițist, a lucrat o viață întreagă în MAI- până în 2010 când s-a pensionat, mai exact, la IJP Caraș Severin unde în ultimii ani a fost comandant adjunct al Poliției Municipale Caransebeș, apoi a ocupat aceeaşi funcție la Reșița.
Mai trebuie spus că dânsul locuieşte la Caransebeş, exact ca şi prefectul Silviu Hurduzeu sau ca şi preşedintele PSD CS, Ion Mocioalcă.
Un coleg mucalit, spunea astăzi că în felul acesta, Prefectura CS mai face ceva economie la benzină – asta în cazul în care primii oameni ai judeţului vor decide să facă naveta în aceeaşi maşină.
Adevărul este că la câţi ,,oficiali” fac zilnic naveta Caransebeş- Reşiţa- Caransebeş, mai ieftin pentru bugetul de stat ar fi să se pună la dispoziţia domniilor lor, un microbuz.

Comentarii

comentarii