Infracţiuni şi sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri şi de ordine publică

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat acţiuni în perioada 28 noiembrie-01 decembrie a.c., pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză şi a consumului de alcool.

În cadrul acestor activităţi au fost constatate 7 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Totodată au fost aplicate şi 307 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 228 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 5 pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare, indisciplină pietoni şi 74 pentru alte abateri de la normele rutiere.
Valoarea totală a contravenţiilor aplicate de poliţişti pe parcursul desfăşurării acţiunii s-a ridicat la peste 49.540 lei.

De asemenea, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate au fost retrase patru certificate de înmatriculare şi reţinute 8 permise de conducere, din care două pentru depăşiri neregulamentare, patru pentru consum de alcool şi două pentru alte abateri.

Comentarii

comentarii