Interes deosebit al tinerilor pentru obiective turistice și istorice din Banatul Montan

Un grup de 44 de elevi din Ungaria au vizitat în perioada 11 – 15 septembrie, obiectivele turistice și istorice ale Banatului Montan. Prima oprire a avut loc la Casa de Cultură Maghiară a Asociației Platanus din Reșița, unde membrii asociației i-au întâmpinat oferindu-le mici cadouri. Cu această ocazie, elevii și profesorii însoțitori au fost informați despre situația minorității maghiare din județ.

Domnul Kun Ladislau, președintele asociației a fost invitat să le fie ghid pe perioada excursiei. A doua zi, elevii au avut un program plin: au vizitat Muzeul de locomotive și Grădina zoologică din Reșița, au mers cu trenul de la Anina la Oravița – călătorie foarte apreciată, iar la Oravița, au vizitat Teatrul Mihai Eminescu, Farmacia Knoblauch, monumentul ridicat în memoria prințesei Sisi, și cele două plăci comemorative ale lui Arany János și Mihalik Kálman, amplasate de către Asociația Platanus.

În a treia zi a periplului nostru prin Banatul Istoric, ne-am deplasat la Lugoj unde elevii au vizitat Podul de Fier peste râul Timiș, clădirile Teatrului și cea a Primăriei. Următoarea oprire a fost la Buziaș. Aici elevii au vizitat parcul și clădirile istorice, iar la plecare, au oprit și la monumentul ridicat fostului ministru al învățământului și cultelor, Trefort Ágoston. În drum spre Deva, am oprit și vizitat casa în care s-a născut Betlehem Gábor – principe al Transilvaniei.

A patra zi, elevii au vizitat cetatea Deva, Castelul Corvinilor, Grădina botanică de la Simeria și Cascada Clocota. Seara, gazdele noastre de la Asociația ,,Sfântul Francisc”, ne-au prezentat activitatea lor. Asociația are 84 de case în toată țara în care sunt găzduiți și educați peste 2.500 de copii orfani sau abandonați de părinți și funcționează sub grija și îndrumarea preotului Böjte Csaba.

În ultima zi a excursiei, am vizitat Mănăstirea Sfânta Maria din Radna, după care am pornit spre Arad unde elevii au depus coroane de flori la Monumentul Libertății din Arad.

Această vizită la Asociația Platanus a unor elevi din Ungaria este a doua în acest an. Primii oaspeți ai noștri au fost tot elevi și au sosit la Reșița chiar de Ziua Internatională a Copilului, pe 01 iunie 2017. Cu acea ocazie, ei au vizitat Casa de Cultură Maghiară al Asociației Platanus și au plecat într-o excursie la Porțile de Fier. Cu toate că durata excursiei a fost de doar două zile, se pare că interesul copiilor și al tinerilor pentru obiectivele turistice și istorice din Banatul Montan, atrag tot mai mulți doritori să le vadă și să afle lucruri noi despre ele, ceea ce ne bucură. Membrii Asociației Platanus sunt bucuroși să-i primească și să-i ajute, să-i îndrume în periplul lor la obiectivele turistice.


A consemnat
Kun Ladislau
Președintele Asociației Platanus.

Comentarii

comentarii