„Jakob Neubauer“- sculptură mică în lemn – la ,,Semn de carte” din Resita

“O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea – căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor…” Constantin Brâncuşi.

Miercuri, 25 noiembrie 2015, la librăria reșițeana Semn de Carte a fost vernisată expoziția de sculptură în lemn cu lucrări realizate de membri ai cercului “Jacob Neubauer” al Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Caraș-Severin. Purtând numele unui reprezentant de seamă al etniei germane din Banatul Montan, polisportiv și artist, Jacob Neubauer (1922- 2001) a fost și fondator al cercului de sculptură în lemn, cerc preluat din 2001 de discipolul său- George Molin. Cu o componență eterogenă, aici se împlinesc, educându-se sau regăsindu-se, prin artă, copii, tineri și adulți. Prezent la eveniment, Cristian Chioncel, vicepreședinte al Forumului Democratic al Germanilor din Banatul Montan a vorbit despre importanţa evenimentelor desfăşurate sub genericul Toamnă Culturală Germană la Reșița precum și despre activitatea cercului de sculptură, mulțumind coordonatorului George Molin și cursanţilor pentru întreaga activitate.

Marius Știru a subliniat, prin legenda reșițeană povestită, importanța lucrului făcut cu pasiune: “În 1945, în luma ianuarie, a fosr deportat în URSS, printre alții și Martin KROTKY, strungar în uzinele reșițene. După 5 ani de lagăr a ajuns în R.F. Germania în loc să se întoarcă acasă, la Reșița. Acolo și-a ales un loc de muncă nu în meseria lui de bază, cea de strungar, ci ca sculptor într-un atelier care realiza statui din lemn pentru bisericile degradate în timpul războiului. La alegerea locului de muncă l-a ajutat faptul că, acasă la Reșița, și-a petrecut timpul liber sculptând în lemn. A ales să lucreze ca sculptor și nu ca strungar obținând astfel satisfacții artistice dar și mulțumiri bănești ajungând, în final, copatron al acelui atelier și atingând un statut social superior colegilor săi care, la sosirea în RFG, au activat în fostele meserii reșițenești. Deci sculptura oferă orizonturi multiple de dezvoltare și trebuie practicată și încurajată.”

George Molin a subliniat că în cadrul Cercului de Sculptură „Jakob Neubauer“ se promovează spiritul de echipă, fiind, cu toții, o adevărată familie, munca de creație fiind răsplătită cu cu premii și distincții importante la expozițiile din Reșița, Gărâna, Oravița, Petroșani, Bacău, Pitești, peste tot unde lucrările cursanților au fost prezente.

Seara s-a încheiat cu un program muzical susținut de trio-ul „Banater Bergland“, ansamblu muzical format din prof. George Gassenheimer- vioara I, ing. Karl Lupșiasca- Vioara a II-a şi Vicenzo Cerra – chitară.

Lucrările de sculptură mică semnate: Adelin și Tatiana Țibru, Serafim, Arsenie și Georgiana Ciucur, Marianne Florea și George Molin pot fi văzute în ceainăria librăriei Semn de Carte pâna miercuri, 2 decembrie 2015.

Eveniment cuprins în cea de-a XIII-a ediție a TOAMNEI CULTURALE GERMANE LA REȘIȚA / RESCHITAER DEUTSCHER HERBST, XIII, AUFLAGE și are ca principal organizator Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin în parteneriat cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și Societatea pentru Cultură METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană prin librăria Semn de Carte.

Semen de carte Resita

Comentarii

comentarii