La Moldova Noua – Scutiri de majorari pentru impozitele si taxele restante dacă sunt platite urgent
Primăria orașului Moldova Nouă anunță cetățenii orașului că la data de 25.08.2016 a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local al orașului Moldova Nouă nr. 72/25.08.2016. Conform acestei hotărâri, administratia publică din Moldova Nouă acordă scutire de la plata creanțelor bugetare accesorii, respectiv majorările de întârziere prevăzute la articolul 2 din hotărâre, contribuabililor persoane fizice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) au achitat integral de la intrarea în vigoare a hotărârii până la data de 15.12.2016 toate obligațiile fiscale restante aferente anilor precedenți;
b) au achitat integral de la intrarea în vigoare a hotărârii până la data de 15.12.2016 debitele aferente anului fiscal 2016;
c) au achitat integral de la intrarea în vigoare a hotărârii sumele reprezentând amenzi exigibile, de orice fel, cu excepția celor constatate pentru care, potrivit legii, executarea actului prin care s-a aplicat amenda este suspendată.
– În categoria creanțelor bugetare accesorii, majorări de întârziere, sunt cuprinse:
a) majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport cuvenite bugetului local al orașului Moldova Nouă, calculate până la data plății integrale a debitelor;
b) majorările de întârziere stabilite prin acte de inspecție fiscală încheiate de către inspectorii fiscali, pentru impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport datorate bugetului local al orașului Moldova Nouă, calculate până la data plății integrale a debitelor.
– Pentru a beneficia de scutirea la plată, constribuabilii persoane fizice vor depune, până la data de 15.12.2016 inclusiv, o cerere la Serviciul Taxe, Impozite și Control Comercial la care se vor anexa documente din care să rezulte îndeplinirea condițiile cumulative menționate mai sus, precum și o copie după actul de identitate al persoanei în cauză.
Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot prezenta la Serviciul Taxe, Impozite și Control Comercial din cadrul Primăriei orașului Moldova Nouă, situat la Centrul de Afaceri, Str. M. Viteazu, Nr. 36, în fiecare zi lucrătoare, între orele 08,00 – 16,00 sau la telefon 0255/542845.
PRIMAR,
TORMA ADRIAN CONSTANTIN