LA ŞOŞDEA, PARTENERIAT PENTRU SĂNĂTATE

Omul, fiind o fiinţă dihotomică, cu trup ca şi scânteie divină şi suflet ca şi locaş al Sfântului Duh, are datoria de a se îngriji de amândouă. De suflet se îngrijeşte Dumnezeu prin preotul duhovnic, iar vindecarea pentru trupul bolnav vine tot de la Dumnezeu, Cel care dă ştiinţă şi înţelepciune doctorului, pentru a alege tratamentul potrivit.

În anul 2015, numit „Anul omagial a misiunii parohiei azi”, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preotul Sorin Belu, parohul Bisericii Strămoşeşti din Şoşdea, protopopiatul Reşiţa, a încheiat un parteneriat pentru o perioadă de cinci ani, parteneriat benefic pentru creştinii din localitate, indiferent de etnia lor.

Astfel, împreună cu doamna doctor Georgeta Sandici, medic de familie în zonă, preotul paroh a depus diligenţele necesare pentru deschiderea unui cabinet medical în parohie. Prin urmare, doamna doctor a concesionat un spaţiu de la Primăria comunei Măureni, iar preotul Sorin Belu împreună cu mai mulţi credincioşi devotaţi bisericii, au amenajat corespunzător acel cabinet medical.

Parteneriatul prevede că doamna doctor Sandici v-a veni săptămânal pentru a consulta GRATUIT pe cei ce au nevoie de ajutor, iar la două-trei luni, ostenitorii acestei lucrări sociale se vor preocupa să vină câte un medic specialist, pentru consultaţii.

În data de 8 octombrie 2015, pr. Petru Berbentia, protopopul Reşiţei, preotul paroh Sorin Belu şi parohul Măureniului, pr. Aurel Radics, în prezenţa celor implicaţi în deschiderea acestui cabinet, precum şi a unor credincioşi din Şoşdea, au binecuvântat cabinetul medical, înălţând rugăciuni către Tatăl Ceresc, cu credinţa că Dumnezeu Atotţiitorul îi vă ajuta să facă apostolat pentru oamenii nevoiaşi.

La finalul slujbei de binecuvântare, protopopul Petru Berbentia a rostit un cuvânt de îmbărbătare pentru cei ce au început acest proiect, d-na Lucia Muţulescu – directorul adjunct al şcolii din Măureni şi Şoşdea a apreciat iniţiativa celor implicaţi, iar preotul Sorin Belu a mulţumit tuturor, a înmânat oficial doamne doctor, cheia cabinetului şi a concluzionat că nu este posibil să renunţe la ideea ajutorării semenilor, indiferent de greutăţile ce pot să apară, pentru că „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine ar putea fi împotrivă”?

Mulţumim Lui Dumnezeu pentru toate!

Pr. Sorin Belu

http://www.protopopiatulresita.ro/la-sosdea-parteneriat-pentru-sanatate/

Comentarii

comentarii