La un pas de tragedie – Accident tehnic la Combinat – Oala de turnare plină cu otel lichid s-a spart EXCLUSIV VIDEO

Alarmă de foc la Combinatul siderurgic din Reșița. Mai mulți siderurgiști au fost la un pas de moarte în momentul în care oala de turnare plină cu zeci de tone de oțel lichid s-a perforat și șuvoiul de lavă incandescentă s-a revărsat peste platforma pe care se aflau mai mulți angajați. În câteva secunde, la contactul oțelului topit cu aerul și praful tehnic, întreg locul s-a transformat într-o atmosferă de vulcan. Milioane de scântei au umplut atmosfera în timp ce la sol au izbucnit mai multe incendii.

Angajații din zonă au aplicat metodologia de lucru ce se impune în astfel de situații de criză și rezultatul s-a văzut: nu au fost înregistrate victime de nici un fel.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au fost solicitați să intervină de urgență pentru lichidarea incendiului izbucnit. Oțelul topit s-a scurs pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați.

Pompierii militari sosiți la locul accidentului de muncă, au intervenit și au localizat incendiul. Pericolul cel mai mare îl constituia extinderea flăcărilor la instalațiile electrice și tehnice ale cuptorului și a instalației de turnare. Din fericire, nu s-au înregistrat victime – aceasta și datorită instructajului și mai ales respectării normelor de protecția muncii de care angajații au beneficiat.

Un accident similar produs la Combinatul Siderurgic înainte de 1989, s-a soldat atunci cu aproape 20 de siderurgiști morți și răniți. Atunci, oțelul topit a perforat căptușeala unui cuptor de topire a oțelului.

Comentarii

comentarii

One thought on “La un pas de tragedie – Accident tehnic la Combinat – Oala de turnare plină cu otel lichid s-a spart EXCLUSIV VIDEO

  1. 1-Refractarele pentru oala care au depasit durata de turnare,uzate,sau refractare necorespunzatoare(se mai practica experimente de refractare?)
    2-Daca perforarea a avut loc pe la sertar(se aude in fundal ca nu s-a intervenit cu teava de Oxigen (pentru desfundare orificiu ,de vazut….),atunci probleme la sertarul oalei care la fel a depasit nr,de turnari,verificat necorespunzator sau sertare necorespunzatoare,(campanii de sertare (refractare) pentru experiment..
    Dar sunt acolo”specialisti”care sa „mermeleasca”problemele…..

Comments are closed.