Mare Festival- mare, la Caransebeş se desfăşoară ,,Toamna la gugulani” .

La Caransebeş, cetatea milenară dintre Sebeş şi Timiş, este în plină desfăşurare manifestarea ,,Toamna la gugulani” .

 

Cei interesaţi de cămara pentru iarnă îşi pot cumpăra legumele şi fructele de care aui nevoie, dar acolo sunt şi meşteşugari cu produsele lor. Unde mai pui ai parte şi de o expoziţie de păsări şi animale mici de rasă, standuri întregi cu legume şi fructe, produse lactate şi apicole, program artistic şi spectacole de dansuri folclorice.

 

Festivalul se adresează, potrivit primarului Marcel Vela, atât caransebeșenilor cât mai ales celor care vin la oraș, din întreaga zonă, să-și expună produsele sau să cumpere din roadele gugulanilor. „Toamna la gugulani este înfrumusețarea unui buchet de flori cu o panglică deosebită. Am încercat să legăm acest buchet de flori al tradiţiei istorice cu o panglică și culturală și administrativă, am încercat să scoatem în evidență toți producătorii, indiferent din ce județ sau zonă a României vin în această piață să-și vindă produsele“, a spus edilul-șef.

Pe scena amenajată în Piața Centrală, primarul Vela, însoțit de alte oficialități locale și județene, i-a premiat cu bani și diplome pe expozanții celor mai atrăgătoare și de calitate produse.

Sâmbătă, începând cu ora 15.00, îşi va da concursul Ansamblul Folcloric „Hora Caraşului“, din Oraviţa, sub conducerea muzicală a prof. Viorel Marin şi Gelu Tudor şi în coregrafia Vioricăi Chişărău, iar de la ora 16.30 pe scenă va urca Ansamblul „Cununa Ardealului“, din Topliţa şi Deta, alături de soliştii vocali: Irina Deac, Diana Boţoni, Maria Păvălean, Diana Suciu, Feliciana Roiban şi Ovidiu Furnea. Tot în cea de-a treia zi a festivalului, pe scenă va urca şi grupul vocal „Izvoraşul“. Momentul va fi urmat de un dans oriental cu interpreta Irina Deac.

În ultima zi, duminică, de la 12.00, va avea loc jurizarea expoziţiilor de păsări de rasă, iepuri, păsări exotice, ovine şi caprine, bovine, suine şi cabaline. O oră mai târziu, spectatorii pot urmări evoluţia Ansamblului Folcloric „Păstrătorii tradiţiei“, din Pecica, judeţul Arad, iar de la 15.00, Ansamblul Folcloric „Sânziene Bănăţene“, din Giarmata, judeţul Timiş, precum şi Orchestra Asociaţei „Pro Datina“.
„Gugulanii sunt un brand local și ca administrație ne-am gândit că în Caransebeș, într-o piață tradițională, trebuie să scoatem în evidență produsele gugulanilor dar și ale altor producători din județe învecinate sau mai depărtate care vin aici în fiecare joi. Sunt convins că în aceste zile Caransebeșul va fi centrul agro-industrial al Banatului de Munte.” a mai spus primarul Marcel Vela.

Comentarii

comentarii