Membrii Clubului de sah Dacus din Teregova la turneul internațional de la Băile Felix

Stațiunea Băile Felix a găzduit „Cupa Sasomi” – Turneu open internațional de Șah clasic pentru seniori. Întrecerea s-a desfășurat în 9 runde sistem elvețian. A fost un turneu foarte puternic cu premii de 10.000 de euro, la care au participat 80 de sportivi, din țară și din străinătate.️

Din partea Clubului Dacus au participat: Pîrvulescu Ilie, care a obținut Locul 1 la categoria „Elo Rating 1301-1600” și Tincu Radu Laurențiu care a obținut 5 puncte din 9 posibile suferind două înfrângeri!

,,Aceste reușite dau membrilor clubului speranța pentru următoarele competiții. Tot încrezători suntem și în copiii care deja sunt la cursurile de șah în cadrul Clubului și așteptăm și alți copii dornici să descopere tainele acestui sport al mintii ! Le dorim Felicitări și mult succes în viitor.

Ne bucurăm și îl felicităm pe Grecu Bogdan – Andrei, din Caransebeș, membru al clubului nostru Dacus din Teregova pentru rezultatul deosebit la șah, locul 2 la categoria sub 10 ani (U10) în concursul „Cupa Mărțișorului” din Timișoara ! 18 – 19 Martie. Andrei este și Vice Campion județean în Timiș ! Titlul obținut anul acesta la campionatul județean in 4 – 5 Februarie in Timișoara” a declarat Ovidiu Mihalas Lesei, președintele clubului Dacus din Teregova.

Pentru înscrieri, cei interesați pot obține informații la telefon 0720 275 295 și de pe pagina oficială de facebook a clubului la adresa https://www.facebook.com/dacus.club

Comentarii

comentarii

One thought on “Membrii Clubului de sah Dacus din Teregova la turneul internațional de la Băile Felix

  1. Este o veste îmbucurătoare să auzim despre performanțele sportive ale tinerilor și despre oportunitățile pe care le au de a-și dezvolta talentele și de a se confrunta cu alți jucători de șah din întreaga lume.

Comments are closed.