Meteo – Va fi o iarnă lungă care va veni repede
Potrivit primelor estimări făcute de meteorologi, iarna 2018-2019 va fi lungă și grea. Specialiștii cred că vom vedea primii fulgi încă din luna noiembrie. Meteorologii se așteaptă ca în decembrie, ianuarie şi februarie să avem zăpadă fără episoade de viscol sau de ger puternic.
Se pare că nici în luna martie nu vom scăpa de ger și de zăpadă. Fenomenele extreme vor pune stăpânire pe mai multe zone din Europa, iar probabilitatea producerii fenomenului El Nińo, un episod meteorologic sever care duce la creşterea temperaturilor medii la nivel global, a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
„Conform previziunilor modelelor şi interpretărilor experţilor, există o probabilitate de circa 70% ca circumstanţele observate să atingă stadiul unui episod El Nińo de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 şi în timpul iernii boreale 2018/19. Cu alte cuvinte, acest scenariu este de două ori mai probabil decât cel al persistenţei unor condiţii neutre Astfel, o încălzire ar putea (…) avea loc, între septembrie şi noiembrie. În America de Nord, Europa, Africa de Nord, Asia de Est şi Orientul Mijlociu sunt prevăzute temperaturi cu 1-3 ° C peste cele obişnuite pentru acea perioadă. În plus, în extremitatea sud-estică a Europei sunt prevăzute precipitaţii peste media uzuală a perioadei.”, a precizat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie ONU cu sediul la Geneva.