MINISTERUL MEDIULUI în COMPLICITATE cu ROMSILVA și BĂIEȚII DEȘTEPTI de la GARDA FORESTIERĂ ȘI-AU DAT MÂNA pentru a distruge Parcul Național CHEILE NEREI

MINISTERUL MEDIULUI în COMPLICITATE cu ROMSILVA și BĂIEȚII DEȘTEPTI de la GARDA FORESTIERĂ ȘI-AU DAT MÂNA pentru a distruge Parcul Național CHEILE NEREI.

Deși au trecut atâtea luni, petiția pentru salvarea Nerei, care se apropie de 50.000 de semnături, nu a primit un răspuns de la Ministerul Mediului (ci doar de la APM Caraș Severin). Petiția solicită atât salvarea emblematicului râu Nera cât și retragerea certificatului de înregistrare în ”Registrul Național al elaboratorilor de studii pentru protecția mediului” pentru ”Unitatea de Suport pentru Integrare”, reprezentată de Sergiu Mihuț. Dar iată că, absolut revoltător, primim de la Ministerul Mediului un răspuns indirect și diametral opus. În loc de retragerea certificatului, Ministerul favorizează abuziv această firmă, emițând 6 ordine de ministru cu derogări de la lege în ce privește capturarea de specii protejate, în favoarea acestei firme! Și aceasta în contextul în care, între timp, ca urmare a trimiterii în judecată de către DNA, Sergiu Mihuț este deja condamnat penal (detalii aici). 5 din cele 6 ordine sunt pentru a sprijinii firmele care ne distrug râurile de munte! Iar unul dintre acestea vizează chiar Nera!

cheile-nerei-taieri-2

Pe lângă cei 50.000 de semnatari, de importanță majoră este că la Prigor a fost dezbatere publică, prima dezbatere adevărată, cu toți localnicii în cunoștință de cauză (și nu datorită APM-ului), pe procedura de evaluare de mediu, din istoria țării. Sala arhiplină s-a pronunțat în unanimitate și argumentat împotriva microhidrocentralelor pe Nera. A fost, pentru cauza protecției naturii în Romania, un moment istoric. Se spune ca a fost o mică revoluție. Oamenii simpli din sat au arătat că le pasă mult mai mult de mediu decât ”specialiștilor”. Au venit să susțină cauza Nerei inclusiv sârbi și români din Voivodina, inclusiv reprezentanți ai autorităților din Serbia (amănunte aici). Dar APM Caraș-Severin, instituție complet denaturată, căreia nu i-au ajuns pierderea procesului privind MHC-urile din Țarcu și râurile deja distruse în județ, în loc să respingă solicitarea de acord de mediu, aranjează cu firma ”Unitatea de Suport pentru Integrare” continuarea procedurii de emiterea a acordului de mediu! Iar Ministerul Mediului pune și el acum umărul la distrugerea Nerei (și a altor râuri).

cheile-nerei-taieri-3

Ne-am întors cu 27 de ani în urmă. Un minister al guvernului rezultat din ”revoluția Colectiv” manifestă un dispreț față de cetățeni și mediu cum nu s-a mai văzut în niciun guvern post-decembrist. În drafturile de ordine de ministru scrie că ”Unitatea de Suport pentru Integrare” poate captura specii protejate în scop științific. Dar scopul nu este științific, ci strict pecuniar. Totul este pentru ca o mână de indivizi să se îmbogățească din certificate ”verzi”, pe care suntem cu toții forțați să le plătim (un enorm abuz). Nu trebuie să fii specialist pentru a înțelege că microhidrocentralele au impact semnificativ asupra mediului, trebuie să fii doar onest. Prin definiție, captarea de debite din râuri micșorează și degradează habitatele acvatice. Când se lasă pe albie doar mult mai puțin de o treime din debitul mediu, evident că impactul este semnificativ asupra habitatului și asupra speciilor care depind de el. Și se adaugă barajul și mutilarea geomorfologică a văilor.

cheile-nerei-taieri-4 (1)

Dar nici măcar debitul de servitute, stabilit la un nivel revoltător de mic (de către o instituție în conflict de interese, finanțată și de MHC-iști, Apele Romane), nu este respectat. În iunie, pe Drăgan, unul dintre cele mai mari râuri pe care s-au plasat MHC-uri, în arie protejată, albia era lăsată seacă, tot debitul era deviat pe aducțiune, ecosistemul acvatic dispăruse! Dacă, în contextul campaniei de verificări la 300 de MHC-uri, trâmbițată de Ministerul Mediului, și la debitele mari datorate precipitațiilor abundente, firma MHC nu ”s-a îndurat” să lase pe albie nici măcar debitul de servitute, din râul mare pe care înainte se putea coborî cu caiacul, este clar că această campanie de verificări este un fiasco. Și este evident că a presupune că firmele MHC vor respecta debite de servitute este exact opusul principiului precauției din legislația de mediu.

cheile-nerei-taieri-5

Firmele MHC, dacă respectă debitul de servitute, pierd bani, și nu au niciun motiv real să o facă. În contextul lipsei statului de drept și al devoțiunii autorităților de mediu față de mafia MHC, închiderea unei microhidrocentrale pentru că nu a respectat debitul de servitute este o fantasmagorie. Așa-zisele microhidrocentrale produc distrugeri imense și ireversibile pentru o cantitate infimă de energie regenerabilă și au chiar și amprentă de carbon (pentru că afectează ecosistemele care fixau carbon, plus amprenta de carbon a lucrărilor). Conform principiului precauției din legislația de mediu, Directivei Cadru privind Apa (cu jurisprudența Curții Europene de Justiție) și Directivei Habitate continuarea funcționării și mai ales plasarea de noi MHC-uri pe râurile noastre de munte este ilegală. Într-o țară cu climă continentală și râuri de munte supra-exploatate hidroenergetic MHC-urile reprezintă o metodă inacceptabilă de obținere a energiei electrice și susținerea lor frenetică, dincolo de lege, de către autoritățile de mediu nu se poate explica prin incompetență, ci doar prin corupție generalizată. Oare de ce până și autoritățile din Ucraina (vezi aici) înțeleg că MHC-urile sunt inacceptabile, dar autoritățile noastre nu vor să înțeleagă?

Motivarea din referatele de aprobare, în care scrie că prin implementarea ordinelor ”se dorește un impact pozitiv asupra stării de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice”, ar fi hilară dacă n-ar fi tragică.

Mai concret, cele 5 drafturi de ordine de ministru sunt abuzive, astfel:

  1. Ordinul privind Nera este, evident, pentru un ”studiu” plătit de cele două firme MHC care vor să distrugă Nera, pentru a-și aranja dosarele în vederea obținerii acordului de mediu. Scrie în referatul de aprobare că ”nu există o alternativă acceptabilă”. Pentru Ministerul Mediului, să lase măcar Nera în pace, ținând cont de importanța imensă a acesteia în patrimoniul nostru natural și opinia cetățenilor, nu este o alternativă acceptabilă??! Acest ordin nu mai necesită comentarii.
  2.  Ordinul privind râurile Capra, Buda, Oric și Cumpănița este de asemenea revoltător. Toți românii iubitori de natură știu ce dezastru au produs MHC-urile acolo, în Munții Făgăraș, și că acest dezastru a fost determinant în declanșarea procedurii de infringement. Ce să mai caute acolo Sergiu Mihuț, cu studiile lui, când el ne-a adus în infringement cu ”studiile” lui anterioare?? Tocmai pentru aceste ”studii” 50.000 de români cer retragerea certificatului de înregistrare, iar ministerul le răspunde cinic, dând undă verde firmei ”Unitatea de Suport pentru Integrare” pentru ale ”studii”, chiar acolo??! Este de necrezut! Plus că s-au făcut deja studii ihtiologice acolo, finanțate din fonduri europene, pe POS Mediu, de a căror obiectivitate nu avem de ce să ne îndoim. Nu cumva este aici interes mai mare decât al MHC-iștilor respectivi? Nu cumva Ministerul Mediului, în loc să ia măsuri pentru a ne readuce în legalitate, vrea să mușamalizeze încălcarea Directivelor? Vrem să fim cetățenii unei Românii care respectă legislația comunitară de mediu, în primul rând pentru noi, pentru că este vorba de natura noastră, nu cetățeni ai unei țări care ”fraierește” Comisia Europeană, minimizând impactul de mediu.
  3. Din moment ce tot firma ”Unitatea de Suport pentru Integrare” a efectuat evaluarea adecvată, ordinul privind Budușelul este in vederea unui ”studiu” de evaluare a impactul MHC-ului deja construit și în funcțiune. Cum studiul este cu siguranță platit de Budușel Hidro SRL, ne putem face o imagine în privința obiectivității. În urma unei evaluări adecvate cu date false și fără evaluarea impactului asupra mediului, în ciuda opoziției societății civile și a specialiștilor obiectivi, APM Bistrița – Năsăud a emis în 2014 aviz Natura 2000 pentru acest MHC, răspunzând contestatarilor cu cea mai aberantă propagandă MHC-istă (cică MHC-urile au de fapt rol împotriva inundațiilor). Valea distrusă a Budușelului avea o importanță conservativă enormă, fiind acolo un sector de vale de lungime considerabilă fără drum pe firul văii și adăpostind specii protejate. Acum totul este o amintire, la plasarea aducțiunii utilajele au măcelărit valea intactă, s-a construit un baraj imens pentru un MHC și ”specialiștii” de la Apele Romane au stabilit un debit de servitute de doar 18% din debitul mediu, pe un pârâu oricum mic, la limita de debit pentru cerințele populației de mreană vânătă pe care o adăpostea. Există studiu ihtiologic făcut pentru planul de management, anul trecut, din fonduri europene, în cadru POS Mediu, de a cărui obiectivitate nu avem de ce să ne îndoim. Prin urmare, nu mai este necesar încă un ”studiu”!
  4. – Un alt ordin este pentru râurile Răcătău și Someșu Rece. Pe Răcătău s-a făcut din păcate MHC iar pe Someșul Rece s-au început, ilegal, lucrările. ”Unitatea de Suport pentru Integrare” a făcut și aici o ”evaluare adecvată”. Este un caz foarte grav, firma a început lucrările când avea avizele expirate, probabil că a forțat lucrările ca să pară că lucrează de de demult și a murit un muncitor. MHC-urile fac și victime umane. Pe Someșul Rece se vrea construirea unei salbe de MHC-uri, pe un sector de râu de munte superb, în sit Natura 2000 declarat pentru specii de pești. Asociația Aqua Transilvae a deschis un proces pentru salvarea râului. În aval râul este distrus de captări hidroenergetice vechi, ținând cont de impactul cumulativ este de neconceput construirea acestor MHC-uri, dar APM-ul nu a facut o evaluare a impactului de mediu. Și aici există studii  de anul trecut, pe bani europeni, și nu este cazul de derogări pentru alte studii. Plus ca emiterea ordinului ar fi ilegală deoarece custozii nu au avizat derogări pe Someșul Rece în situl Natura 2000, în zona de interes a MHC-istilor pentru care lucrează firma ”Unitatea de Suport pentru Integrare”.
  5. În ce privește râul Bistra din județul Alba, și aici a plasat MHC o firmă din grupul ATS Energy, adică din același grup cu firmele de pe Budușel, Răcătău și Someșul Rece. Acest grup ATS Energy se pare că este abonat la firma ”Unitatea de Suport pentru Integrare” și alte firme rezultate din divizarea ATS Energy au in vedere MHC-uri în zona Bistrei, chiar și pe Arieș, râul moților! Studiul făcut pe Bistra, favorabil MHC-istilor, ar putea servi ca argument pentru continuarea atacului asupra râurilor din zonă, unde deja un sit Natura 2000 întreg, Valea Cepelor, a fost distrus complet de MHC-uri și defrișări. În Țara Moților, unde principala alternativă la supraexploatarea pădurilor ar fi ecoturismul, MHC-urile au și un impact socio-economic devastator, sabotând ecoturismul.

 

sursa: ROMANIACURATA.ro via http://infopuls.ro/2016/07/28/ministerul-mediului-in-complicitate-cu-romsilva-si-baietii-destepti-de-la-garda-forestiera-si-au-dat-mana-pentru-a-distruge-parcul-national-cheile-nerei/

Comentarii

comentarii

One thought on “MINISTERUL MEDIULUI în COMPLICITATE cu ROMSILVA și BĂIEȚII DEȘTEPTI de la GARDA FORESTIERĂ ȘI-AU DAT MÂNA pentru a distruge Parcul Național CHEILE NEREI

  1. Dunca si cabana construita inarie protejata  “ Pe piciorul Brusturului, RomeoDunca isi face cabana… intelesesem de la el in mai ca ar vrea, speram sarenunte, dar acum ca treaba e oabla, vedem sa facem cumva sa fie impactul minimasupra naturii ca totusi e in arie protejata. S-a incapatanat, cara totul cuelicopterul de la Muntele Mic. Il ratez pe Romeo la mustata, vine in zbor sidupa ce lasa un balot zboara mai departe peste Brusturu.” Construcţie ilegală Dunca “ În cursul anului 2009, Dl.Dunca a început construcţia unei cabane personale în golul alpin al MunteluiBrusturu la 1630 m altitudine (coordonate 45°19’23.66″N, 22°32’56.91″E) , înmijlocul sitului Natura 2000 Munţii Ţarcu (ce adăposteşte specii şi habitateprioritare) fără a avea aprobările legale necesare (avize, acorduri), şi fărănici un fel de studiu de impact asupra mediului. Faptul a fost sesizat şi adusla cunosţinţa autorităţilor la vremea respectivă. Ilegalitatea a fost confirmată şide către  Inspectoratul de Stat înConstrucţii în august 2009, care a dispus Primăriei Zavoi (de care aparţineadministrativ terenul) măsura sesizarii instanţei judecătoreşti în vedereadesfiinţării construcţiei. Cu toate acestea, Dl. Dunca acontinuat construcţia şi a finalizat-o în 2010, iar primăria Zăvoi nu a făcutniciun demers legal pentru desfiinţarea construcţiei. Primăria Zăvoi nu a făcut vreundemers legal nici până în prezent pentru a remedia situaţia, deoarece împreunăcu Dunca Imobiliare (firma administrată de dl. Dunca) intenţionează să dezvolteun nou domeniu schiabil pe mai mult de 10 km2 în mijlocul ariei protejate, scopîn care a fost elaborat şi un PUZ. Acest PUZ pe lângă 13 instalaţii de schi, unrestaurant şi alte clădiri, cuprinde şi construcţia ilegală realizată anteriorde dl. Dunca, cu scopul declarat de a o ‘legaliza’ Respectivul PUZ a primit aviznefavorabil în 2012 de la Consiliul Ştiinţific şi de la administratorul situluiNatura 2000, Asociaţia Altitudine, datorită impactului deosebit asupra arieiprotejate. Ulterior, dezvoltatorul a deschis procesul civil 3988/115/2012pentru a forţa obţinerea avizului în instanţă, susţinând că impactul noiistaţiuni de schi ar fi nesemnificativ în aria protejată, deşi pe amplasamentulinvestiţiei sunt prezente specii prioritare (încalcându-se astfel OUG 57/2007şi Directiva Habitate) şi prin construcţia realizată deja s-ar încălca şi art.5 alin. (1) din Metodologia de aplicare a evaluării impactului asupra mediuluipentru proiecte publice şi private, aprobată prin Ordinul nr.135/10.02.2010 alMinisterului Mediului şi Pădurilor, publicat în M. Of. nr. 274/27.04.2010,potrivit cărora „Evaluarea impactului asupra mediului nu poate fi efectuatădupă ce lucrările de investiţie au fost demarate sau proiectele au fostrealizate” . Tot începând cu 2009 – 2010, dl.Dunca şi-a intensificat activităţile turistice pe cuprinsul sitului cu mijloacemotorizate (snowmobile, motociclete, ratrack, aparate de zbor), toate ilegale,fără a-l interesa de impactul pe care construcţia deja realizată şi accesulnecontrolat l-ar putea avea în privinţa speciilor sensibile din sit (urs, râs,lup, capră negră, cocoş de munte, alte specii de floră, etc…). Administratorula sesizat autorităţile competente (Garda de Mediu) cu privire la acesteactivităţi ilegale, dar măsurile luate de aceştia nu au fost de natură săstopeze activităţile ilegale care au continuat şi în 2011, 2012 şi 2013. În toamna anului 2013 Dl. Dunca aîncălcat încă o dată legea în mod grav, realizând pe Muntele Mic în aceeaşiarie protejată o serie de lucrări ilegale cu buldozere pe o suprafată de peste1 ha, fără nici un fel de aprobări necesare (pe lângă alte lucrări la o liniede telescaun ce are avizele în regulă), neţinând seama de legistaţia de mediu,şi nici de faptul că acolo există o arie protejată cu specii şi habitatesensibile, care ar fi trebuit să facă obiectul unui studiu de impact raportatla noile lucrări ce se doreau executate. Această nouă ilegalitate din ariaprotejată de pe Muntele Mic (s-a încălcat din nou OUG 57/2007 şi DirectivaHabitate) a fost constatată şi de Garda de Mediu Caraş-Severin în procesulverbal nr. 594/27.09.2013, prin care s-a dispus societăţii condusă de Dl. Duncaşi o amendă contravenţională în valoare de 40000 lei.Sursa : http://www.tarcu.ro/resurse/studii-de-caz/cabana-ilegala-dunca-de-pe-brusturuLucrări ilegale Dunca pe MunteleMichttp://www.tarcu.ro/resurse/studii-de-caz/lucrari-ilegale-dunca-pe-muntele-micPUZ domeniu schiabil NedeiaNews: Proiectul Nedeia NUprimeşte aviz favorabil!“Salutăm rezoluţia Curţii de ApelTimişoara, proiectul Nedeia NU primeşte aviz favorabil! Hotărârea ce apărăcaracterul natural al pajistilor alpine din mijlocul ariei protejate (procesul3988/115/2012) a fost pronunţată la termenul din 21.05.2014.Pentru speţa în discuţie,rezoluţia e o întoarcere la normalitate: au fost prea multe şi evidenteîncălcări ale legii, săvârşite de reclamantul Dunca Imobiliare, cu aportulconsistent al d-lui Dunca Romeo personal.Ne bucurăm că a fost infirmatăhotărârea aberantă a Tribunalului Caraş-Severin din prima instanţă!Motivele pentru care considerăminacceptabilă o eventuală undă verde pentru proiectul ‘PUZ Domeniu SchiabilNedeia’ , susţinute de noi în faţa instanţei de recurs (Curtea de ApelTimişoara)Ţinând cont de toate dateleprezentate instanţei de recurs, considerăm că eliberarea unui aviz Natura 2000(şi a avizului de mediu aferent) nu este posibilă pentru proiectul propus,întrucât s-ar încălca legislaţia naţională (O.U.G. nr. 57/2007, Ordinulnr.135/10.02.2010 al Ministerului Mediului şi Pădurilor, publicat în M. O. nr.274/27.04.2010) şi Directiva Habitate 43 din 1992 a C.E. “http://www.tarcu.ro/resurse/studii-de-caz/puz-domeniu-schiabil-nedeia“reprezentanţii AsociaţieiAltitudine din Arad, entitate juridică ce administrează în prezent Situl Natura2000 Munţii Ţarcu, în temeiul Contractului de administrare Nr. 02/01.03.2010,încheiat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, au subliniat faptul că proiectulpropus de S.C. Dunca Imobiliare S.R.L. va avea nevoie de avizul Asociaţiei,fără de care nu se va putea trece la etapa de obţinere a aprobării din parteaautorităţilor de mediu, iar, din punctul lor de vedere, aceştia consideră căproiectul va afecta speciile de plante şi animale care există în zonă. “Romeo Dunca şi problema de„Altitudine”Cunoscutul om de afaceri RomeoDunca, apropiat al aceluiaşi primar şi lider PNL Ioan Marcel Vela, a fostfavorizat de către Carmen Sorescu, prin firmele sale, în două situaţii surprinsede raportul de inspecţie.SC Muntele Mic Superski SRL,firmă ce aparţinea lui Romeo Dunca, a depus un proiect pentru construcţia unuitelescaun pe Muntele Mic, de 1.825 de m.Decizia de emitere a acordului demediu nr. 1507/26.07.2010 a fost luată cu ignorarea condiţiilor impuse deadministratorul sitului Natura 2000 Munţii Ţarcu, Asociaţia „Altitudine”.Pe 9 august 2012, SC Muntele MicSuperski SRL cere transferul acordului de mediu pentru o altă firmă, DuncaImobiliare SRL.Certificatul de urbanism emis (nr.214/13.08.2012) era valabil 12 luni şi a fost depus la dosar, dar el era dejaexpirat la data solicitării acordului de mediu, 12 sept 2013. Prin urmare,solicitarea trebuia respinsă. Dar, cum era vorba de Romeo Dunca şi prietenia cupoliticienii liberali, se trece cu vederea, aşa cum s-au trecut cu vederea şineconcordanţele dintre Avizul de mediu cu nr. 13/ 1.07.2008 şi actele de ladocumentaţie.Raportul Corpului de Controlreţine peste 30 de asemenea acte şi avize eliberate cu deficienţe şi fără respectarealegislaţiei, chiar cu citări din legi abrogate pe actele emise de APM CS.Avertismentul WWF RomâniaWWF România atenţionează asupraacestor pericole şi a măsurii de infringement: „Erorile continuă să se repete:Munţii Ţarcu – râurile Bistra Mărului, Şucu şi Olteana, pe cale să fiedistruse”. Munţii Ţarcu sunt sit Natura 2000 şi împreună cu 4 parcuri naţionaleşi un parc natural formează unul dintre ultimele nuclee de sălbăticie dinEuropa, care se întinde pe o suprafaţă de peste 350.000 ha. Situl Munţii Ţarcu,unde SC Alset Energy SRL a propus două proiecte a câte două microhidrocentrale(MHC), a fost desemnat, printre altele, pentru anumite specii protejate depeşti, rac şi pentru habitatele acestora. De asemenea, vidra, specie de intereseuropean, a fost identificată pe teren atât pe râul Bistra Mărului, cât şi perâul Şucu. Aceste râuri au fost catalogate ca având stare ecologică „bună”,ceea ce înseamnă că amplasarea de infrastructuri MHC afectează respectarea decătre ţara noastră a Directivei Cadru Apă.Tot în Munţii Ţarcu, datorităcondiţiilor (încă) favorabile, WWF şi Rewilding Europe derulează din 2012 oiniţiativă ambiţioasă, deja cunoscută la nivel european, de reintroducere azimbrilor în sălbăticie, specie care a dispărut din arealul natural în urmă cu200 de ani.Administraţia sitului a emis înfebruarie 2013 avizul negativ pentru cele două proiecte hidroenergetice,considerând că amplasarea de MHC-uri pe aceste râuri pune în pericol starea deconservare a speciilor şi habitatelor protejate. În februarie 2014, deşi intrăîn vigoare Protocolul de colaborare dintre WWF şi Departamentul Ape, Păduri şiPiscicultură (Ministerul Mediului), care interzice avizarea de noi proiecte MHCîn ariile protejate şi deşi Strategia energetică a României interziceamplasarea MHC-urilor în astfel de arii protejate, APM Caraş-Severin publică pepagina web a instituţiei proiectele acordurilor de mediu, iar în iunie 2014emite acordurile.WWF a semnalat în nenumăraterânduri neregulile din acest caz, atât prin contestaţii scrise, cât şi prinparticiparea la şedinţe dedicate, însă poziţia şi recomandările organizaţiei aufost ignorate, iar recent, titularul proiectului a demarat executarealucrărilor în baza autorizaţiei de construire care este ilegală.Federaţia Coaliţia Natura 2000România, din care face parte şi WWF, a demarat o acţiune în instanţă, prin carecere anularea acordurilor de mediu emise de APM Caraş-Severin.http://www.puterea.ro/social/ce-se-intampla-cand-pui-lupul-politruc-paznic-la-oi-sefa-de-la-mediu-distruge-un-sit-natura-2000-121321.htmlBaronul Vela sa isi ia labele depe Bistra Marului, Sucu si Olteana! Natura 2000 obtine in instanta anulareaproiectelor de microhidrocentrale din Muntii Tarcu Victorie importanta pentruFederatia Coalitia Natura 2000. Tribunalul Caras Severin s-a pronuntat inaceste zile pentru anularea Acordurilor de Mediu eliberate ilegal si care ar fipus in pericol cateva rauri din Muntii Tarcu. Beneficiara proiectelor eranimeni alta decat firma baronului PNL de Caras-Severin, Marcel Vela. Anulareaacordurilor vizeaza: “Amenajare Hidroenergetica Bistra Marului – captare,conducta fortata 2 MHC” si „Amenajare Hidroenergetica Sucu si Olteana –captare, conducta fortata 2 MHC – racord la sistemul energetic national” , dinComuna Zavoi, Judetul Caras-Severin, beneficiar ALSET ENERGY SRL. “Astfel situl Natura 2000 MuntiiTarcu, arie naturala protejata de interes european, a fost salvat de laimpactul pe termen lung generat de constructia microhidrocentralelor cuprinsein aceste proiecte”, au anuntat reprezentantii Natura 2000.  Federatia Coalitia Natura 2000 asolicitat in instanta anularea acordurilor de mediu inca din luna august 2014,pentru a evita efectele negative ale constructiei si functionariimicrohidrocentralelor asupra speciilor de fauna acvatica si asupra habitatelorprotejate in acest sit. Acordurile de Mediu au fost emise ilegal de catreAgentia pentru Protectia Mediului Caras-Severin in iunie 2014, cu ignorareaprevederilor Avizului de Mediu la Strategia Energetica a Romaniei 10938/2012 sia avizului negativ al administratorului sitului Natura2000 pentru acesteproiecte. Calea instantei de judecata afost aleasa dupa ce Agentia de Protectia Mediului Caras- Severin nu a dat curssesizarilor transmise in prima parte a anului 2014 de catre WWF Romania,Societatea Carpatina Ardeleana si Federatia Coalitia Natura2000 care au cerutneemiterea acordurilor de mediu. „Acesta decizie a instantei estepentru noi un semnal ca legea poate si trebuie sa fie respectata in Romania siin acest sector al avizarii constructiilor de micro-hidrocentrale si speram casi alte agentii de protectia mediului din tara sa inteleaga acest semnal. Inacelasi timp este o proba a impactului pe care il putem avea ca si organizatiiale societatii civile daca actionam impreuna cu determinare, folosind toateparghiile pe care le avem la dispozitie, pentru a opri distrugerea naturii.Dincolo de problema eliberărilor abuzive si ilegale a acordurilor de mediunecesare demararii acestor proiecte, un rau este un sistem viu iar acest lucrunu este din pacate inteles si respectat nici de cei care ar trebui sa veghezela protectia lui”, a declarat Luminita Tanasie pentru Federatia CoalitiaNatura2000 Romania.Sursa : http://resita.ro/index.php/actualitate/item/3634-baronul-vela-sa-isi-ia-labele-de-pe-bistra-marului-sucu-si-olteana-natura-2000-obtine-in-instanta-anularea-proiectelor-de-microhidrocentrale-din-muntii-tarcu

Comments are closed.