VIDEO „Modelează-ţi viitorul cu noi!” Ziua economistului la UEM

Promovând o largă deschidere spre comunitatea educaţională şi mediul de business, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa în colaborare cu Asociaţia Generală a Economiştilor din România, filiala Caraş Severin, a organizeazat în data de 23 noiembrie 2016, sărbătorirea Zilei Economistului. Aceasta s-a facut prin intermediul unei serii de patru acţiuni, iniţiate de către conf.univ.dr. Mirela Minică, manager de proiect, implementate în colaborare cu o echipă de cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţe Economice.

Începând cu ora 12, în Aula Magna, s-a desfăşurat proiectul educaţional în parteneriat la care au participat specialişti, elevi şi cadre didactice de la Colegiul Economic al Banatului Montan, Colegiul Naţional „Traian Lalescu”, Colegiul Naţional „Traian Vuia”, Colegiul Naţional „Mircea Eliade”, Colegiul Naţional „Diaconovici Tietz”, Liceul Tehnologic Berzovia, studenţi, absolvenţi, cadre didactice universitare, de la Facultatea de Ştiinţe Economice.

În cadrul proiectului s-au derulat 9 ateliere de networking, al căror acronim simbolizează atributele unui ECONOMIST: Evoluăm (Atelier de dezvoltare personală – coordonator Nicoleta Marcu, Director Casa Corpului Didactic Caraş Severin), Colaborăm (Atelier de lucru în echipă – coordonator conf.univ.dr. Adrian Tănase), Organizăm (Atelier management şi leadership – coordonator lect.univ.dr. Jeanina Ciurea), Negociem (Atelier tehnici de negociere, marketing – coordonator conf.univ.dr. Angela Bretcu), Optimizăm (Atelier de analiză economică, managementul timpului şi conflictelor – coordonator lect.univ.dr. Czaba Nagy), Motivăm (Atelier identificare profil economist, management resurse umane – coordonator asist.univ.dr. Suzana Demyen), Inovăm (Atelier de creativitate şi antreprenoriat – coordonator lect.univ.dr. Gelu Trişcă), Studiem (Atelier identificare stil şi nevoi de învăţare continuă – coordonator asist.univ.drd. Alina Bosânceanu), Transmitem (Atelier profil şi tehnici de comunicare – coordonator conf.univ.dr. Diana Tănase).

La ora 16, în Sala Multimedia, au avut loc alegeri pentru structurile de conducere ale Asociaţiei Generale a Economiştilor din România, filiala Caraş Severin. În Aula Magna a avut loc Întâlnirea Absolvenţilor programelor de studii cu profil economic, care a reunit foşti şi actuali studenţi, cadre didactice şi specialişti în domeniu.

A fi economist astăzi reprezintă o mare provocare, care implică învăţare continuă, creativitate, asumarea riscurilor şi profesionalism.
Alături de noi, vă puteţi modela viitorul, pentru a deveni ECONOMIST.

Biroul de presă al UEMR

Comentarii

comentarii