,,Nocturna Bibliotecilor” – la Biblioteca Municipala Resita

Pentru al doilea an consecutiv, Biblioteca Municipală Reşiţa se alătură campaniei naţionale “Nocturna Bibliotecilor”, aflate sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecilor Publice şi Bibliotecarilor din România (ANBPR), care are loc în ultima zi de vineri a lunii septembrie.

La fel ca anul precedent, şi anul acesta evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova. Evenimentul îşi propune să promoveze cartea, lectura şi bibliotecile publice ca mijloace şi instituţii de informare, relaxare şi divertisment pentru publicul larg.

O serie de evenimente inedite au loc cu prilejul Nocturnei bibliotecilor, publicul aflând mai multe despre biblioteci prin intermediul lecturilor, atelierelor, expoziţiilor, vizionărilor de film, dialogurilor.

Spre deosebire de anul trecut, când Nocturna Bibliotecilor s-a desfăşurat într-o singură locaţie, anul acesta toate filialele Bibliotecii Municipale Reşiţa vor fi deschise vineri, 25 septembrie, între orele 16:00-21:00.

Comentarii

comentarii