O tânără de 24 de ani, a intrat cu mașina pe ușa unui magazin din Caransebeș VIDEO

O tânără de 24 de ani, a intrat cu mașina pe ușa unui magazin din Caransebeș. Accident spectaculos la Caransebeş. Un autoturism a intrat într-un magazin în centrul oraşului. Două persoane – şoferiţa şi o pasageră – au ajuns la spital. Maşina a intrat în clădire – efectiv pe uşă magazinului, distrugând grilajul şi uşile. Din fericire, magazinul era închis. Un alt ocupant al mașinii, spune că la un moment dat, computerul autoturismului a arătat niște erori, după care, șoferița – o tânără de 24 de ani, a scăpat mașina de sub control și nu i-a mai putut controla direcția.

Polițiștii au început cercetările și primele concluzii arată că șoferița a apăsat prea tare pedala accelerației. Fiindcă autoturismul era înscris într-un sens giratoriu, în loc să o ia pe prima stradă, a intrat direct în magazin. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare, pagube și distrugere din culpă.

Citeste si

Parcul National Domogled arde, iar focul a ajuns la DN67D VIDEO

DN 67D, la Băile Herculane, este din nou oprit. Nu din cauza unei furtuni, nu …