Patriarhie: Biserica Ortodoxă Română, cultul cu cele mai puţine biserici

Situația bisericilor din București este „problematică”: fiecare dintre bisericile existente deserveşte mai mult de 6.000 de persoane, cataloghează Patriarhia Română într-un comunicat pe agenția de presă Basilica. „Biserica Ortodoxă Română rămâne cultul cu cele mai puţine biserici raportat la numărul de credincioşi”, precizează sursa citată.

„Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat situația centralizată a lăcașurilor de cult din România, așa cum era la data de 31 decembrie 2015. Această statistică oferă posibilitatea analizei cantitative și comparative între culte și are avantajul de a lămuri un aspect care din ce în ce mai des este invocat ca problemă, construcția de biserici. Întrucât regimul comunist a împiedicat zidirea lăcașurilor de cult, în condițiile creșterii demografice, demararea unor noi construcții de biserici după anul 1989 a fost necesară, acestea fiind construite la iniţiativa comunităţilor de credincioşi. După 26 de ani, doar Biserica Ortodoxă Română a devenit ținta criticilor pe această temă”, se arată în comunicatul postat de agenția Basilica.

„Publicarea informării Secretariatului de Stat pentru Culte arată o situație surprinzătoare, dar reală, a cărei cunoaștere este necesară oricărei analize oneste. Astfel, credincioşii ortodocși, care reprezintă 86,45% din populaţia României, conform ultimului recensământ (2011), deţin doar 59,9% din numărul total al lăcașurilor de cult, iar celelate culte recunoscute au 40,1% dintre acestea”, precizează sursa citată.

„Mai mult decât atât, conform situaţiei prezentate de Secretariatul de Stat pentru Culte, Biserica Ortodoxă Română reprezintă de departe cultul cu cele mai puține biserici raportate la numărul de credincioși, având în medie un lăcaş de cult la 994 de ortodocși. Dacă avem în vedere că dintre cele 16.403 lăcașuri de cult ortodoxe la care se face referire, potrivit evidenţelor Patriarhiei Române, doar 13.511 sunt parohiale (biserici de parohii și filii, celelalte fiind capele de cimitir, biserici și paraclise mănăstirești), o biserică revine la peste 1.200 credincioşi ortodocși”, se arată în comunicat.

„Pe de altă parte, este important de observat că în cei 26 de ani după 1989, Biserica Ortodoxă Română (care reprezintă 86,45% din totalul populaţiei) a finalizat construirea a 3.191 de biserici, iar celelalte culte recunoscute (care reprezintă 13,55% din totalul populaţiei) au edificat un număr de 5.222 locașuri de cult. Prin urmare, se poate constata faptul că din numărul total de lăcaşuri de cult construite după 1989 doar 37,9% sunt ortodoxe”, menționează Patriarhia.

„Biserica Ortodoxă Română nu se situează, potrivit așteptărilor firești, în fruntea listei la creșterea procentuală a numărului de biserici după 1989 (inclusiv cele aflate în curs de construcție). Ea se află abia pe locul 7, cu o creștere procentuală de 35,1% în perioada 1989-2015. Pentru acelaşi interval de timp, cultul penticostal a avut o creștere de 268,8%; cel adventist de ziua a șaptea de 199,2%; creștinii după evanghelie de 170%; cultul baptist de 113,7%; Biserica Ortodoxă Rusă de rit vechi 45,6%; iar Biserica reformată cu 35,47 %. În medie, Cultul penticostal are un lăcaş de cult la 122 de credincioși; cel adventist de ziua a șaptea – un lăcaş la 64 de credincioși; creștinii după evanghelie – un lăcaş la 93 de credincioși; iar cel baptist – un lăcaş la 72 de credincioși. Raportându-ne la confesiunea cu cea mai mare creștere procentuală (Cultul penticostal – 268,8%), se observă că pentru cei 356.314 membri, după 1989 s-au construit 1.950 de lăcașuri de cult, în timp ce pentru cei 16.307.004 de ortodocși s-au construit 3.191 biserici”, arată basilica.ro.

„În București, raportat la media ortodoxă națională, numărul de biserici este și el subreprezentat. La o populație rezidentă de 1.587.951 de locuitori ortodocşi există 260 de biserici ortodoxe (parohiale, mănăstirești, capele), adică un lăcaș de cult pentru 6.108 locuitori. În concluzie, situația centralizată prezentată de Secretariatul de Stat pentru Culte arată în mod clar că Biserica Ortodoxă Română rămâne cultul cu cele mai puţine biserici raportat la numărul de credincioşi, situaţia fiind problematică în Bucureşti, unde fiecare dintre bisericile existente deserveşte mai mult de 6.000 de persoane”.

Sursa: http://hunedoaralibera.ro/patriarhie-biserica-ortodoxa-romana-cultul-cu-cele-mai-putine-biserici/

Catedrala poleită cu aur de la Făgăraş, cel mai mare lăcaş de cult din provincie construit cu bani publici

Construcţia catedralei a început acum 20 de ani. Cupola ei este poleită de aur, iar catedrala are dimensiunile unui bloc turn cu 10 etaje. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Politica şi biserica, la Sibiu. De la discursul lui Traian Băsescu în … Catedrala din Făgăraş a înghiţit până acum nu mai puţin de 6 milioane de lei, dar mai este nevoie 3 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor.

Catedrala mai trebuie mobilată, zugrăvită, iar pereţii de nu mai puţin de 7.000 de metri pătraţi trebuie şi ei pictaţi în stil religios. Catedrala trebuie racordată şi la sistemul de încălzire. Banii pentru ridicarea ei au venit de la guvern, de la autorităţile locale, dar şi din donaţii de la credincioşi şi bisericile din Mitropolia Sibiului.

De ce trebuie la Făgăraş o catedrală atât de impunătoare nimeni nu poate explica. Făgăraşul este un oraş aproape îngropat de şomaj, cu 28.000 de locuitori şi care are deja 10 biserici. În plus nu are o cantină socială sau un azil de bătrâni funcţional. Azilul este construit dar nu este mobilat deoare primăria nu are bani. În schimb anul acesta au curs finanţările din bani publici pentru finalizarea catedralei.

Până în octombrie 2014, cei mai mulţi bani i-a dat guvernul, 2,3 milioane de lei chiar la ultima rectificare de buget de până atunci. Mai departe – fără cuvinte!

Citeste mai mult: adev.ro/ne98ir

Comentarii

comentarii