PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT CALIFICAT ȘI TĂINUIRE

Poliţiştii reșițeni au efectuat 11 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de furt calificat și tăinuire. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri susceptibile a proveni din infracţiuni.

La data de 01 septembrie a.c., în baza autorizaţiilor emise de către Judecătoria Reșița, poliţiştii municipiului Reșița, cu sprijinul jandarmilor, au efectuat 11 percheziţii domiciliare pe raza localității Reșița, la persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuințe.

Acţiunea a vizat probarea şi documentarea activităţii infracţionale a cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, bănuiţi că au sustras mai multe bunuri din locuințele unor persoane din Reșița.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri (electronice și electrocasnice) susceptibile a proveni din furturi.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și tăinuire, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Comentarii

comentarii