Piept de pui în crustă de fulgi de porumb

Vrei să prepari rapid o mâncare ieftină dar gustoasă în acelaşi timp? Iată o reţeta ce nu îţi va lua mai mult de 10 minute pentru a o prepara şi 30 pentru a o coace. Este delicioasă şi poate fi preparată chiar şi atunci când ai musafiri neaşteptaţi la masă.

Ingrediente pentru puiul în crustă de fulgi de porumb

1 kg pipet de pui
½ cană făină
2 ouă
o pungă fulgi de porumb neîndulciţi
3 linguri unt
1 linguriţă cimbru uscat
1 linguriţă piper cayenne
2 linguriţă booia de ardei dulce
sare
piper negru

Preîncălzeşte cuptorul la 180 grade C. Tapetează o tavă cu hârtie de copt.

Taie pieptul de pui în bucăţi e dimensiunea dorită. Ţine însă cont că acesta se strânge în momentul preparării. Asezonează apoi cu sare şi piper negru proaspăt măcinat.

Într-o farfurie adaugă făină, piperul cayenne, boiaua, amestecă bine şi sărează după gust.

Într-un castron sau farfurie adâncă bate ouăle bine şi asezonează-le cu sare şi piper negru măcinat.

Într-o altă farfurie adaugă fulgii de porumb.

Trece fiecare fâşie prin amestecul de făină, prin ou, apoi din nou prin făină, şi prin ou iar la final trece-l prin fulgii de porumb. Asigură-te că aceştia se prind foarte bine de bucăţile de pui.

Aşază bucăţile de pui în tavă şi stropeşte-le cu unt topit. Coace puiul timp de 30 de minute.

Sursa: retete.acasa.ro via realitatea.net

Comentarii

comentarii