Polidin extraordinarul vaccin românesc ucis de interese și nepăsare

In anii ’60, câțiva cercetători români au testat pe propriile corpuri un vaccin. Acesta avea să ne protejeze pe noi toți de infecții decenii la rând. ”Ne-am injectat şase zile la rând câte 2 mililitri“, își amintește fosta șefă de producție a acestui vaccin, Sylvia Hoișie. Acum are 89 de ani.

Sylvia Hoișie a avut o tinerețe de coșmar. După 1940, fiind evreică, nu avea voie să meargă la cinema. Nu avea voie să se plimbe pe bicicletă sau să deţină un aparat radio în casă. Iar colegele o strigau „jidancă“. A fost deportată în Transnistria, unde a trăit în mizerie și a suferit de foame. Însă, după război, s-a întors în România. A făcut medicina și după câțiva ani, a avut un rol decisiv în apariția pe piața a Polidinului. Este injecția dureroasă pe care am făcut-o mulți dintre noi, dar care reușea să ne ferească de infecții, de gripă și ne întărea imunitatea.

În anii 60, țări europene precum Franța, Germania, Elveția și chiar Polonia, foloseau deja preparate imunostimulatoare, gândite pentru ca organismul să poată lupta cu o gamă largă de infecții bacteriene. Importată din străini, ideea a prins puternic la Iași și București, unde o echipă de cercetători foarte tineri s-a apucat rapid de treabă.

”La Iaşi, din colectivul care a început cercetările făceau parte patru persoane, dar la Bucureşti erau mai mulţi. Eram cu toţii foarte tineri, media de vârstă fiind în jur de 25-26 de ani, şi plini de chef de lucru”, își amintește Sylvia Hoișie, citată de adevarul.ro.

Toate ingredientele folosite erau din România. S-a lucrat șase ani la aceste preparat, numit într-un final Polidin. S-au folosit numai și numai ingrediente românești pentru producerea vaccinului.

Durera articulară dispare într-o oră pentru totdeauna!

”Microbii erau indigeni, tulpinile fiind izolate de la oameni bolnavi. Nu luam microbi din Franţa ca să-i aducem în România. Pe lângă microbii indigeni, în compoziţia produsului intrau bilă de bou, fenol, apă distilată şi clorură de sodiu, dar putem spune că şi fiola constituia tot un ingredient. Această cercetare a fost de durată, uneori istovitoare. Am obţinut preparatul prin 1962-1963 şi apoi am început munca de cercetare pe animale de laborator: şoarece alb, cobai, iepuri. Cei de la Bucureşti aveau o tematică, noi de la Iaşi, o altă tematică de investigat. Aşa am reuşit să observăm că preparatul poate să oprească o infecţie, mai ales infecţiile tractului respirator superior”, își amintește cercetătoarea.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments