Politist lovit in cap cu toporul la Slatina Timis

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a fost înregistrat dosarul nr. 467/P/2018, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj prin tentativă la omor, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cp, cu aplicarea art. 32, alin. 1, rap. la art. 188 Cp,.

La data de 21.11.2018, în jurul orelor 21.45, în timp ce se afla în timpul serviciului, agentul de poliţie Ţ. E. din cadrul Postului de Poliţie Slatina Timiş, s-a deplasat pe raza localităţii Slatina Timiş, la imobilul suspectului T. G.S. , pentru a aplana un conflict în familie. În timp ce poliţistul încerca să aplaneze conflictul, suspectul T G.S. s-a deplasat în curtea locuinţei de unde a luat un topor cu care s-a îndreptat în fugă spre poliţistul care se afla în faţa imobilului şi i-a aplicat o lovitură cu toporul în zona capului.

Poliţistul a fost transportat de urgenţă al Spitalul Judeţean Caransebeş, iar suspectul T.G.S. a fost reţinut pentru o perioadă 24 de ore. În prezent, se efectuează acte de urmărire penală faţă de suspect.

Citeste si

Grav accident de circulație în Crucea Dognecei cu un motociclist grav rănit VIDEO

Accident rutier între Lupac și Reșița în intersecția cu drumul spre Dognecea și deponeul de …