Primarul Stepanescu, a convocat directorii unităţilor de învăţământ din Reşiţa la o întâlnire de lucru

În data de 11 septembrie 2014, Primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, a convocat directorii unităţilor de învăţământ din Reşiţa la o întâlnire de lucru la sediul Primăriei, în vederea analizării stadiului lucrărilor de reparaţii şi identificării eventualelor probleme înaintea începerii noului an şcolar 2014-2015. La întâlnire au mai participat directori şi şefi de servicii din cadrul administraţiei locale cu atribuţii în domeniu.
În bugetul local al Municipiului Reşiţa pe anul 2014 a fost alocată suma de 700.000 de lei pentru reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ.
Au fost efectuate lucrări de reparaţii (zugrăveli, refacerea instalaţiilor sanitare, electrice, de încălzire, refacerea învelitorilor, a termoizolaţiilor etc.) la următoarele unităţi de învăţământ:
– Colegiul Naţional „Traian Lalescu”
– Liceul Teoretic “Traian Vuia”
– Şcoala Gimnazială nr. 2
– Şcoala Gimnazială nr 7
– Şcoala Gimnazială nr. 8
– Şcoala Gimnazială nr. 9
– Liceul de Arte „Sabin Păuţa”
– Colegiul Tehnic Reşiţa
-Colegiul Tehnic Cărăşan
– Grădiniţa cu Program Prelungit „Dumbrava minunată” (vis-a-vis de Şcoala Gimnazială nr. 8, Lunca Bârzavei)
– Grădiniţa cu Program Normal Pinocchio (în apropierea Colegiului Economic al Banatului Montan, Lunca Bârzavei)
– Grădiniţa PP Floarea Soarelui (în zona Şcolii Gimnaziale nr. 9, Lunca Bârzavei)
– Grădiniţa PP Riki-Priki (Lunca Bârzavei, Aleea Roman)
– Grădiniţa PP Palatul Fermecat (zona centrală, Str. Oţelului)
– Liceul Teoretic Diaconovici-Tietz
– Liceul Teologic Baptist.
Printre problemele ridicate de directorii unităţilor de învăţământ amintim:
– numărul insuficient de mijloace de transport pentru elevii din cartierele Secu şi Marginea
– montarea de camere video la şcolile unde au fost incidente
– înlocuirea centralei termice de la Liceul Diaconovici-Tietz
– executarea unei rampe de acces la grădiniţa PN 5
– montarea unui boiler pentru furnizarea apei calde la Grădiniţa PP „Dumbrava minunată”.
În vederea găsirii de soluţii pentru rezolvarea problemelor expuse în cadrul şedinţei şi identificării altor probleme, o echipă din cadrul Primăriei va efectua deplasări la unităţile şcolare.

Cabinet Primar

Comentarii

comentarii

One thought on “Primarul Stepanescu, a convocat directorii unităţilor de învăţământ din Reşiţa la o întâlnire de lucru

Comments are closed.