Punct aero-medical inaugurat la Caransebeș de Arafat – Elicopter SMURD la un pas de noi VIDEO

Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș este functional din ajunul Craciunului Chiar în Ajunul Crăciunului, la sediul Unității Speciale de Aviație Caransebeș, a avut loc momentul oficial al operaționalizării Punctului de Operare Aeromedicală Caransebeș. Cu alte cuvinte, SMURD-ul de pe aeroportul din Caransebeș a devenit de joi funcțional.

Elicopterul SMURD va deservi partea de vest, precum și zona alpină, în condițiile în care pentru intervenții în zone alpine era disponibil doar un elicopter din Mureș, sprijinit de cel de la București. Distanța foarte mare însă, a determinat oficialii să facă demersurile pentru a aduce un elicopter mai aproape de zona de vest . Așa s-a decis ca unul din elicopterele de intervenție să ajungă la baza de la Caransebeș.

La ceremonie au participat autoritățile locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor cu care colaborează Inspectoratul General de Aviație al M.A.I., senatorul Marcel Vela, dar și secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat. Președintele CJ, Romeo Dunca. a promis la inaugurare sprijin din partea administrației județene pentru acest serviciu, asta în ciuda faptului că primarul Borcean critica lipsa alocărilor financiare din acest an pentru municipiul Caransebeș.

Raed Arafat spune că ,,în România vor sosi mai multe elicoptere moderne și se vor înființa încă 3 asemenea centre aeromedicale de intervenție cu care se va acoperi tot teritoriul României.”

Senatorul Marcel Vela a precizat că ,,acest „vis împlinit” va însemna pentru municipiul Caransebeș și o șansă spre dezvoltarea lui economică.”

Primarul Caransebeșului, Felix Borceanu, spune ca va asigura partea hotelieră a acestei activități. Administrația publică locală va suporta toate cheltuielile legate de cazare, ultilități și hrană pentru personalul medical. Asta în pofida faptului ca în acest an, Municipiul Caransebeș a fost singura UAT din țară care nu a primit nici un leu de la bugetul de stat.

Elicopterul SMURD de la Caransebeș va fi deservit de 8 medici și 5 asistenți, unul din piloți fiind locotenent comandor Nicolae Cara.

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “Punct aero-medical inaugurat la Caransebeș de Arafat – Elicopter SMURD la un pas de noi VIDEO

  1. Cum adică singurul din Vest? La Arad este x-spe ani elicopter SMURD care a deservit tot vestul țării și care e tot acolo și își face treaba.

Comments are closed.