Reşiţa vrea să scape de ţânţari şi dăunători – campanie de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare

deratizareAutorităţile administrative reşiţene şi-au propus să aibe grijă de sănătatea locuitorilor din municipiu. Astfel că în ultima şedinţă de Consiliu Local, s-a luat în discuţie organizarea, gestionarea şi coordonarea salubrizării oraşului prin dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare. Toate acestea intră în îndatorirea Serviciului de salubrizare al Primăriei. Aceştia susţin că au ca şi obiectiv principal ,,protecţia sănătăţii omului dar şi a mediului împotriva efectelor dăunătoare ale insectelor şi rozătoarelor care sunt prezente din belşug în anumite zone ale oraşului”.
Astfel, sunt nesecare astfel de activităţi de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, precum şi tratamente fitosanitare în municipiu.
,,Cu toţii ne dorim să trăim într-un mediu curat şi aşteptăm ca serviciile de salubrizare să asigure sănătatea publică și calitatea vieţii tuturor cetăţenilor, mai ales că, vine vara iar ţânţarii vor da năvală. Delegarea activităşilor de dezinsecţie, dezinfcţie şi deratizare se realizează prin concesiune” spune primarul Mihai Stepanescu.
Prin aceste tratamente, vor scăpa de tânţari şi alte insecte din incinta şi subsolurile instituţiilor publice din subordinea Consiliului Local, dar se va acţiona şi în subsolurile imobilelor din oraş, canale, spaţii verzi, parcuri, unităţi de învăţământ, creşe şi grădiniţe. Treaba nu se opreşte aici! Se merge cu aceste servicii chiar şi în cimitire, pieţe, târguri, maluri de lacuri şi bălţi, zone demolate şi neconstruite.
Dezinfecţia se va axa în principal pe rampele de colectare şi gropile de gunoi, mijloace de transport în comun, în unităţile de învăţământ, societăţi comerciale. În toate aceste zone, se va efectua şi deratizarea spaţiilor şi clădirilor aferente.

Comentarii

comentarii