Românii ajută Serbia iar Statul Sârb mulțumește închizând bisericile românești din Timoc

646x404În timp ce românii din România strâng tone de alimente, haine, bani, sau materiale de construcții pe care le transportă și le duc populațiie sinistrate din Serbia, deci sârbilor, autoritățile Statului Sârb, luptă cu o și mai mare înverșunare împotriva populației de etnie românească din Serbia, pentru ca aceștia să-și piardă identitatea națională. Autorităţile locale de la Bor (Serbia) au somat comunitatea românească să închidă biserica de la Gorneana, sfinţită la începutul lunii aprilie, potrivit Romanian Global News. În caz contrar, lăcaşul de cult va fi demolat, ameninţă Inspectoratul pentru Construcţii din Bor. Autorităţile au trimis o adresă etnicului român care a donat terenul pentru construirea bisericii, Zorica Lapadatović, prin care interzice „folosirea clădirii pentru oficierea slujbelor religioase”.

Iată și un ultim articol pe această temă apărut Romanian Global News – Agenția de Presă a Românilor de Pretutindeni.
,,Prigoana anticreștină și antiromânească continuă în Serbia. Autoritățile sârbe terorizează comunitatea românească din Gorneana cerând închiderea bisericii în care se slujește în românește

În timp ce Bucureștiul, anunță prin gura lui Victor Ponta că sprijină integrarea europeană a Serbiei necondiționat, autoritățile sârbe continuă prigoana anticreștină și antiromânească în Timoc, terorizând comunitățile românilor/vlahilor cu închiderea lăcașurilor de cult în care se fac slujbe în limba română și care aparțin Bisericii Ortodoxe Române, transmite Romanian Global News.

Recidivând, autoritățile sârbe au trimis amenințări că dacă bisericuța românească din Gorneana nu se închide aceasta va fi închisă cu forța.
Este evident că autoritățile sârbe vor să provoace un conflict interetnic în Timoc. Tot încearcă acest lucru de ceva vreme, încălcând propriile legi. Care este scopul și în folosul cui dorește Serbia destabilizarea Timocului? Răspunsul poate îl găsim în vizitele demnitarilor sârbi la Moscova.
Foto: Adresa de amenințarea a autorităților sârbe
„În această situație, tragem un semnal de alarmă și ne adresăm repetat autorităților statului sârb, ai cărui cetățeni loiali am fost și suntem, să oprească prigoana Bisericii Ortodoxe Române din Serbia de răsărit și credincioșii ei”, se arată în comunicatul Protopopiatului Daciei Ripensis, ca parte canonică alcătuitoare a Episcopiei Daciei Felix a Patriarhiei Române.
Reamintim că în Timoc până la anexarea acestuia de Cnezatul Serbiei la 1833, erau peste 80 de parohii și 17 mânăstiri românești. Acestea au fost confiscate sau distruse după ce zona Timocului a intrat în componența Serbiei.
COMUNICAT
Cerem încetarea prigoanei credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române din Serbia de răsărit
La numai două săptămâni după ce Biserica Ortodoxă Sârbă împreună cu Cancelaria Guvernului Sârb pentru colaborare cu Bisericile şi comunitățile religioase a mulțumit Bisericii Ortodoxe Române pentru CEL MAI MARE SPRIJIN MATERIAL acordat Serbiei pentru zonele inundate, Inspectoratul pentru construcții din Bor, prin inspectoarea Mevlija Stojanović, a trimis pe adresa Bisericii Ortodoxe Române – Protopopiatul Dacei Ripensis din Negotin o decizie abuzivă (nr. 354-62/14-III/06/2 din 19.06.2014), pe numele fostului proprietar sau, mai bine spus, donator al terenului clădirii bisericii ortodoxe române din localitatea Gorneana, Zorica Lapadatović, prin care se interzice „folosirea clădirii pentru oficierea slujbelor religioase”.
„Dacă investitorul nu va respecta această decizie, după zece zile numitul Inspectorat va închide fizic clădirea pe cheltuiala investitorului”, se arată în decizia abuzivă semnată de inspectoarea Mevlija Stojanović.
Protopopiatul Daciei Ripensis, ca parte canonică alcătuitoare a Episcopiei Daciei Felix a Patriarhiei Române, care funcționează legal în Republica Serbia, precizează că articolul 31 al Legii cultelor din Serbia prevede în mod cât se poate de clar că „Bisericile si comunitățile religioase oficiază sfintele slujbe și alte lucruri religioase în biserici, alte clădiri şi spații care sunt în proprietatea lor sau sunt închiriate”. În opinia noastră, nerespectarea acestui articol al Legii cultelor de către un funcționar sau o autoritate a statului sârb constituie un abuz evident și o infracțiune flagrantă, care ar trebui pedepsite conform legislației în vigoare.
În cazul acestei Decizii abuzive a Inspectoratul pentru construcții din Bor, este clar că autoritățile statului sârb sunt deranjate de oficierea slujbelor religioase în limba română, care este limba maternă a credincioșilor noștri.
Totodată, această Decizie abuzivă sfidează Rezoluţia 1632 (2008) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia, prin care autorităților sârbe li s-a cerut „să facă efectivă libertatea religiei în partea de răsărit _a ţării, aşa cum este deja în cazul Voievodinei” (paragraful 21).
Amintim că Rezoluția 1632 (2008) a invitat statul sârb, între altele „să suprime diferenţele regionale existente în ceea ce priveşte garantarea efectivă a drepturilor minorităţilor (în special privind folosirea limbilor minoritare în administraţie, învăţământul în limbile minoritare, libertatea religiei etc.) punând integral în aplicare, şi pe întreg teritoriul, legislaţia în vigoare în acest domeniu; (paragraful 23.15.)” și „să ia măsurile necesare pentru a le înlesni valahilor/românilor care locuiesc în estul Serbiei (pe văile Timocului, Moravei şi Dunării) accesul la învăţământ, la presă şi la administraţie publică în limba lor maternă şi să le ofere acestora_ mijloacele de a-şi ţine serviciile religioase în această limbă; (paragraful 23.16.)”.
În această situație, tragem un semnal de alarmă și ne adresăm repetat autorităților statului sârb, ai cărui cetățeni loiali am fost și suntem, să oprească prigoana Bisericii Ortodoxe Române din Serbia de răsărit și credincioșii ei.
De asemenea, ne adresăm conducerii statului înrudit, România, precum și tuturor misiunile diplomatice străine acreditate în Serbia, precum și instituțiile europene abilitate cu respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale cu rugămintea să intervină prompt și hotărât în vederea stopării acestei prigoane a românilor/vlahilor din Serbia de răsărit care aparțin spiritual de Biserica Ortodoxă Română.
Protoiereu iconom stavrofor
Boian Aleksandrovici
protopop al Daciei Ripensis
și Vicar al Timocului
Citiți și :
Înainte de Învierea Domnului, biserica „soră” a Serbiei asmute autoritățile asupra unei bisericuțe românești din Timoc”

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/politic/13970-prigoana-anticretin-i-antiromaneasc-continu-in-serbia-autoritile-sarbe-terorizeaz-comunitatea-romaneasc-din-gorneana-cerand-inchiderea-bisericii-in-care-se-slujete-in-romanete.html

Comentarii

comentarii

4 thoughts on “Românii ajută Serbia iar Statul Sârb mulțumește închizând bisericile românești din Timoc

  1. Despre ce comentariu este vb? Probabil ati mers via fb si acolo nu avem noi nici o treaba. Reveniti, va rog. InfoCs nu practica cenzura. In cazul in care ati facut acuzatii nefondate si neacoperite sau jignitoare la adresa cuiva, se poate ca mesajul sa fie moderat, dar nu sters. Dar, daca ati folosit injurii sau cuvinte indecente, el este sters automat de catre programul site-ului.
    editor

  2. tocmai am facut printscreen     in cazul ca mai imi stergeti comentul

  3. Traiesc intr-o tara democrata deci am dreptul la exprimare libera. De ce mi-ati sters comentul  ,va simtiti cu musca pe caciula??. Intr-o zi o sa aflu cine sorteaza comenturile pe site-ul acesta si o sa-mi arat devotamentul meu de roman innascut  si democrat .Am dreptul sa judec  singur si nu trebuie sa inghit ceea ce voi incercati sa neindoctrinati.Chestia asta e de domeniul trecutului si nu mai tine la noi ROMANII

  4. Ei, sarbii, sunt vai s amar de capul lor, de nemernici, fuduli, dar stiu sa faca rau populatiei de etnie romana, sa le fie rusine.
    Avem politicieni slabi, ca n ar face ei noua asa ceva.

Comments are closed.