Sfântul Nicolae, prietenul copiilor, sărbătorit la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița

Apropierea iernii și bucuria cântării colindelor ne pregătesc sufletele pentru primirea nașterii Pruncului Iisus. Totodată, pe drumul înspre ieslea Betleemului, sufletele noastre întâlnesc căldura dragostei sfântului cel mai iubit de copii, anume Sfântul Nicolae.

În ziua de 6 decembrie 2017, micuții elevi ai claselor I C, II A, II C, III A și IV A, alături de colegii lor mai mari din clasa a XI-a D, au pășit cu bucurie în capela școlii, pentru a sărbători unul dintre hramurile capelei Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița, cel în cinstea Sfântului Nicolae. Sărbătoarea s-a deschis prin celebrarea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, format din părintele inspector Nicolae Chiosa, părintele Cristian Rădulescu, paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Reșița-Muncitoresc și părintele Sorin Sfeia, preot misionar în cadrul Spitalului Județean de Urgență stationar III. Cântarea la strană a fost susținută de către domnul profesor Păunescu Adrian Nicolae. La sfârșitul slujbei, părintele Rădulescu a rostit un scurt cuvânt de învățătură, care a ajuns la sufletele copiiilor.

Micuții prezenți în capelă au susținut la final, un mic concert de colinde în cinstea Sfântului Nicolae și a Nașterii Domnului, apoi au fost recompensați cu diverse daruri.

Bucuria sărbătoririi Sfântului Nicolae ca prieten și ocrotitor al școlii noastre a fost deplină. Mulțumim invitaților noști și copiiilor prezenți pentru ziua frumoasă și plină de încărcătură duhovnicească, pe care am trăit-o împreună. Acest fapt ne motivează în susținerea pe mai departe a activităților religios-morale în școală și în societate, pentru a răspândi mereu dragostea lui Dumnezeu în jurul nostru.

A consemnat în scris,
Prof. drd. Adrian-Nicolae PĂUNESCU

Comentarii

comentarii