Spectacol de mare ținută la Caransebeș supervizat de maestrul Sabin Păutza VIDEO

IMG_9176Caransebeșul se înscrie încet-încet în constelația orașelor capabile să găzduiască evenimente culturale de înaltă ținută. Să nu uităm extraordinarele concerte ale filarmonicilor celebre care au concertat în săli speciale, în catedrală sau chiar pe treptele catedralei episcopale în aer liber în fața a sute de persoane. Casa de Cultură George Suru din Caransebeş a găzduii aseară un concert-eveniment de muzică clasică şi jazz. Acesta a fost primul eveniment de asemenea factură și a deschis de fapt lista unor evenimente asemănătoare. Și toate acestea sunt posibile fiindcă Municipiul Caransebeș, are o sală de spectacole nou renovată, modernizată și de o acustică extraordinară. Asta o spun artiștii.
Participarea a fost una de zile mari: Nicolas Simion (Germania) – instrumente cu ancii, Sorin Romanescu (România) – chitară, Quartetul „Furiant” (Austria) format din Stefano Mesaglio (Italia) – vioara I, Vlad Popescu (România) – vioara II-a, Gregor Hrabar (Slovenia) – violă şi Nika Svarc (Slovenia) – violoncel.
Interpreţii au fost supervizați de cel mai mare compozitor român în viaţă, „conductor emeritus” al Plainfield Symphony Orchestra, New Jersey – cea mai veche orchestră simfonică continuă din America, doctor în muzică, titlu decernat de London Institute for Applied Research, doctor în compoziţie al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca- masetrul Sabin Păutza.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Caransebeş, Societatea pentru Cultură Metarsis – activităţi şi servicii de cultură urbană şi artă contemporană, şi de Casa de Cultură George Suru din Caransebeş iar intrarea la concert a fost liberă.
Primarul Marcel Vela prezent la spectacol, a declarat pentru InfoCs că ,,acesta este spectacolul care deschide o listă de participanți de excepție la viitoarele concerte din Caransebeș”.
InfoCs vă prezintă un material video cu câteva secvențe și impresii ,,la cald” de la Caransebeș.

Comentarii

comentarii

One thought on “Spectacol de mare ținută la Caransebeș supervizat de maestrul Sabin Păutza VIDEO

Comments are closed.