Vineri, 19.01.2018, ora 19:00, sala LIRA a Liceului de Arte ”SABIN PĂUȚA” din Reșița, va găzdui un concertul cameral sub genericul ,,CULTURA UNEȘTE”. Trei tineri muzicieni, absolvenți ai liceului reșițean, vin acasă într-un recital de suflet. Soprana Ana Maria STĂNOIA, pianistul Cătălin IACOB și flautistul Adrian Florentin BEKO ne vor …
Citeste mai multTag Archives: arii
USR Caraș-Severin – Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) trebuie reformată (PE)
Miroslav Tașcu Stavre (USR), a declarat în cadrul unei conferinte de presa că: ,,Patrimoniul natural este încă amenințat – Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) trebuie reformată Ariile naturale protejate din România sunt încă în pericol, întrucât ANANP nu poate juca rolul de coordonare și administrare pentru care a …
Citeste mai multANM: Vreme caldă în următoarele două săptămâni; ploi pe arii extinse aproape zilnic, din 16 februarie
Regimul termic va fi oscilant în următoarele două săptămâni, cu temperaturile medii diurne ce vor urca până la 19 grade Celsius, dar și cu intervale în care ploile vor fi prezente aproape în fiecare zi, în unele zone începând chiar din 15-16 februarie, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, …
Citeste mai mult
Info CS