Fiindcă luna iulie se pare că este luna festivalurilor de jazz și exemplificăm prin Festivalul de jazz de la Timișoara ce s-a încheiat duminică sau Gărâna Jazz festival ce începe în această săptămână – asta ca să nu mai spunem de Festivalul de jazz de la Sibiu din luna august, …
Citeste mai multTag Archives: timisoara
Grav accident cu cinci răniți și un mort la iesirea din Timișoara VIDEO
O persoanã a murit, mai multe au fost rãnite, iar circulaþia a fost complet blocatã, în urma unui grav accident petrecut, joi seara, la ieºire din Timiºoara spre Arad. Pentru transportarea rãniþilor la spital, la faþa locului a fost trimis ºi un elicopter SMURD. Accidentul s-a petrecut dupã ce o …
Citeste mai multDrumarii nu s-au ținut de cuvânt- autostrada Arad-Timișoara mai are de așteptat VIDEO
Minunea sperată de oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – CNADNR nu s-a produs. Suntem pe data de 30 iunie, cea anunţată de Companie ca fiind ziua în care autostrada ar trebui predată beneficiarului, procesul verbal nu a fost întocmit, iar muncitorii încă lucrau pe teren …
Citeste mai multAccident cu patru tir-uri și persoana încarcerată pe autostrada Arad- Timișoara VIDEO
Circulație blocată mai bine de două ore, miercuri după-masă, pe autostrada care leagă Aradul de Timișoara. Totul după ce patru mașini de mare tonaj s-au ciocnit în lanț din cauza unui șofer de TIR care nu a păstrat distranța regulamentară. Accidentul s-a petrecut pe sensul de mers spre Timişoara, într-o …
Citeste mai multVIDEO Greu de cununat IV- Ilie Năstase ginerică a IV a oară
Nunta de zile mari la Timisoara. Fosta glorie a tenisului, Ilie Nastase s-a casatorit cu iubita lui cu 30 de ani mai tanara, Brigitte Sfat. Ceremonia a fost oficiata de primarul Timisoarei, Nicolae Robu. Brigitte Sfăt și Ilie Năstase au sosit împreună la Primăria Timișoara în jurul orei 17, cu …
Citeste mai multVIDEO Canicula a lovit Banatul, prima victimă este Timișoara
Dupa ploi si furtuni iata ca vine canicula. Aerul fierbinte din Nordul Africii a ajuns deja si la noi iar asta inseamna temperaturi extrem de ridicate in toate zonele dar mai ales in vestul si sudul tarii. Temperaturile vor depasi cu usurinta 35 de grade celsius iar indicele de confort …
Citeste mai multVIDEO Poliţia în luptă cu puternice structuri mafiote din Timiş şi Caraş Severin
Miercuri au avut loc opt descinderi și percheziţii. Dintre acestea, şapte în Oraviţa- Caraş Severin şi una la Chişoda în Timiş. Au fost vizate mai multe persoane care ar avea legături cu gruparea specializată în infracţiuni cu violenţă condusă de Sorin Udrea, arestat în urmă cu o săptămână la Timişoara. …
Citeste mai multVIDEO Și Lepa, nu mai vine! Din nou și iarasi timișorenii au luat țeapă!
Fanii cântăreţei Lepa Brena sunt prostiţi în ultimul hal: concertul din Parcul Rozelor nu va mai avea loc! Organizatorii au amânat pentru a treia oară concertul cu „Diva din Balcani” care era programat în data de 15 iunie, pe scena din Parcul Rozelor. În urmă cu câteva ore, Lepa Brena …
Citeste mai multVIDEO Latovlevici în faţa altarului şi a vieţii de familist
Jucatorul Stelei, fost polist, Iasmin Latovlevici- sârbul nostru din Moldova Nouă, s-a casatorit duminica cu aleasa inimii sale, Roxana. Cei doi s-au cunoscut in perioada in care juca ,,Lato” era fotbalist la Timisoara. Nasi le-au fost soții Andreea și Costel Pantiliom care acul joacă în Anglia. La cununia civila a …
Citeste mai multJustiţie oarbă sau chioară în România- Ucizi trei tineri şi scapi cu patru ani de puşcărie
Fostul consilier judeţean şi fost director la Moldomin din Moldova Nouă, societate care a făcut vreo 3000 de şomeri, aflată în insolvenţă, care poluează oraşul şi Serbia, a fost condamnat pentru uciderea celor trei tineri din Reşiţa. Crima s-a produs pe podul de pe DN 58 B în apropierea de …
Citeste mai mult
Info CS