Teze si antiteze despre educație si noul an școlar – Dezbatere pe noua formă a legii educației VIDEO

Peste 130 de directori ai unităților de învățământ cărășan și cadre didactice au luat parte la dezbaterea legată de noua formă a legii învățământului preuniversitar. Proiectul de lege se află în dezbatere publică până în 24 august.

Aula Magna a Centrului Universitar UBB Reșița a găzduit o dezbaterea care a avut ca temă viitoarea lege a învățământului preuniversitar la care au fost invitați directorii și directorii adjuncți ai grădinițelor, școlilor gimnaziale și liceelor din Caraș-Severin. 

Legea actuală a învățământului trebuia schimbată sunt de acord cadrele didactice cărășene, însă textul actual al legii trebuie să țină  cont mai întâi de nevoile elevilor și apoi de cele ale cadrelor didactice au subliniat directorii de școli. 

Prezenți la dezbatere au fost și reprezentanții filialelor cărășene a sindicatelor din învățământ. Aceștia au reiterat obiecțiile pe care le-au transmis la nivel național și Ministrului Educației.

Proiectele legilor Educației sunt în dezbatere publică până în data de 24 august și până acum au fost primite peste 500 de propuneri, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Citeste si

Dincolo de secunde – în inima clipei de grație – Când mii de inimi bat împreună în Tabăra Yoga de la Costinesti VIDEO

Spirala de comuniune cu momentul Hiatusului anual 2026 În fiecare an, la sfârșitul lunii august, …