Tinerii reșițeni CNTL-işti, participă la Slujba Învierii de la Roma

Sfârşitul de săptămână din 2-5 aprilie, aduce o nouă acţiune a Colegiului Naţional „Traian Lalescu” în cadrul proiectului ecumenic ,,Da EurHope a EurHome”. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian Mic, Episcop al Caransebeşului, şi cu suportul conducerii Colegiului, o delagaţie de 45 de tineri, însoţiţi de pr.prof. Nicolae Chiosa si profesorii Ion Chiosa, Ramona Calin si Ciprian Calin, au bucuria de a se alătura Slujbei de Înviere oficiată de Papa Francisc. Începând de joi seara, tinerii au participat la slujbele pascale de la Basilica „San Pietro” din Vatican.

Vineri seara, delegaţia a participaT la procesiunea „Drumului Crucii” în jurul Colloseumului, iar bucuria lor sufleteasca va fi întregită prin participarea la Slujba Învierii din Basilica Vaticanului. Onoarea, dar şi responsabilitatea, pe care le presupun celebrarea sărbătorii pascale romano-catolice la Vatican, îi inspiră pe tineri înspre continuarea parcursului lor ecumenic. Această flamă din inimile tinerilor ortodocşi, care se întinde în permanenţă către alte suflete, va fi prezentă şi în Roma pentru a dovedi înca o dată iubirea încurajată de pornirea ecumenică ce îi călăuzeşte.

Tinerii doresc să îi adreseze o mulţumire specială coordonatorului proiectului Da EurHope a EurHome, Don Francesco Pierpaoli, alături de care vor participa la Slujba Învierii, în semn al fraternităţii puternice dintre membrii aceastei iniţiative ecumenice.

Acest sfârşit de săptămână stă sub simbolul iubirii creştine şi al dorinţei de a acorda atenţie sufletului în perioada pascală, alaturi de fiecare confesiune în parte.

Silviu Lazăr

Comments

comments

Powered by Facebook Comments