Toamnă frumoasă și colorată peste Valea Almăjului VIDEO

Zilele calde s-au dus iar soarele este cu „dinți”, nu mai încălzește așa tare . Peisajul care îl oferă dealurile și câmpiile Văii Almăjului, este aparte, mereu altul. Cum întorci capul, privirea îți cade pe frunzele ,,vopsite” în cele mai variate culori. Amestecul de culori din copaci îți lasă impresia că Doamne, Doamne în acest sezon și-a trimis ceata de îngeri artiști să picteze pădurile. Și uite așa, parcă din prea multă pasiune, au pictat si desenat toată natura almăjană.

Nu știu cum se face, dar parcă toamna asta, este mai frumoasă ca cea care a trecut. De fapt, toamna este o poveste unică, o multitudine de imagini spectaculoase, de sunete și mirosuri plăcute de fructe. Este perioada recoltei, ultimele zile în care ne facem proviziile pentru iarna care bate la ușă.
Toată Valea Almăjului este un spectru de culori și nuanțe aruncate peste frunzele aflate în tranziție. Fiecare copac are garderoba proprie. Întregul spectacol este atât de încântător, încât aproape poți gusta culoarea.

În răcoarea după amiezii, când soarele se pregătește de culcare, pădurea pare de aramă așa poleita de razele timide ale soarelui. Pe pământul încă acoperit de verdele ierbii târzii, cad miresme stinse şi frunze vestejite. Vântul adie uşor prin livezile golite de roade ,împrăştiind arome dulci şi amărui de poame uitate pe crengile înalte. Gospodarii n-au strâns încă toate merele, au rămas cele târzii și aromate. Se simte parfumul îmbietor al fructelor coapte, date spre stafidire. Copacii încă nu şi-au pierdut podoaba de frunze, iar frunzişul auriu, ruginiu stropit pe ici și colo cu pete roșii și verzi, se deschide în fața ochilor ca o cortină. Este cortina celui mai colorat spectacol al naturii. Toamna. Fiecare frunză colorată așteaptă momentul singurului zbor din existența lor – căderea lină din coroana ce-și întinde degetele spre cer. Este seară peste Almăj și liniştea este spartă în mici cioburi de susurul Șopotului, sunetul cristalin al pârăului. În curând nu se va mai auzi aproape nimic. Doar din când în când, câte un foșnet al unei frunze ce cade pe covorul colorat format din alte frunze mai grăbite să simtă zborul. Așa cum și-au luat zborul spre voi cântecele Fangarei din Bănia de pe coloana sonora a materialului video.

Gânduri de toamnă de Adi Neagu

Comentarii

comentarii