Un nou pericol pentru fermierii din Banatul Montan- șacali în Caraș Severin

sacaliSe pare că ceea ce se bănuia de mai multă vreme, începe să prindă tot mai mult contur. Dacă vă mai amintiți, InfoCs prezenta în urmă cu vreo două luni mai multe materiale realizate în  zona Anina- Brădet, materiale în care localnicii se plângeau de faptul că ,,lupii” le decimează turmele de animale. Au fost atacate şi sfâşiate vite precum viței, apoi vaci, oi, capre şi chiar cai. Oameni spuneau că aceşti lupi par să fie dintr-o specie pe care ei nu au mai văzut-o până acum deoarece sunt mai mici şi au nişte culori mai deschise, spre cafeniu deshis şi maro. Se pare că vinovaţi de atacuri se fac şacalii.
Şacalu, în lanţul trofic, este un prădător aşezat între vulpe şi lup. Un fel de intermediar deoarece este mai mare ca vulpea şi mai mic decât lupul, dar foarte feroce. Din acest motiv în zonele de baştină, adică savane, stepă, nordul Africii şi sudul extrem al Europei, i se spune şi „micul distrugător“.
Conform observaţilor specialiştilor de la AJVPS din mai multe judeţe, şacalul a fost văzut şi fondurile de vânătoare din zonele Anina, Goruia, Gârlişte, Ciudanoviţa, Copăcele şi Sacu din Caraş Severin, precum şi în zona Banloc şi Partoş.
Animalul a ajuns să fie inamicul numărul unu pentru ciobanii din aceste zone. Vânătorii presupun că temutul prădător a ajuns în Banat, pe văile Caraşului şi Bârzavei din Serbia. Până în prezent, şacalii ar fi omorât câteva zeci de oi de oi în izlazul comunei Partoş. De asemenea, este cunoscută teroarea instituită în rândul crescătorilor de animale din perimetrul Anina, Ciudanoviţa, Goruia şi Gârlişte.
Şacalul este un mamifer carnivor sălbatic, asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă şi cu botul ascuţit. Trăieşte de obicei în nordul Africii, în sudul Asiei şi în sudul Europei, în zona mediteraneană. Şacalul auriu face parte din familia canidelor, ca vulpea şi lupul, În ultimii ani, numărul acestor canide pe teritoriul României a crescut, mai ales în zona de sud a ţării, unde se întâlnesc frecvent.

Aproximativ 100 de tone de hrană complementară vor fi asigurate, în această iarnă, pentru animalele de pe cele 15 fonduri de vânătoare, administrate de Direcţia Silvică din Caraş-Severin. După cum ne-a informat directorul instituţiei, Ştefan Stănescu, vor fi distribuiţi ştiuleţi de porumb, fân, fructe şi legume. Reprezentanţii direcţiei au amenajat peste 40 de locuri pentru hrănirea celor aproximativ 5 000 de animale, de pe fondurile Direcţiei Silvice a Judeţului Caraş – Severin.

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “Un nou pericol pentru fermierii din Banatul Montan- șacali în Caraș Severin

Comments are closed.