UPDATE EXCLUSIV VIDEO FOTO Un şofer de 82 de ani a adormit la volan şi a spulberat o familie de pe marginea drumului

acident targaO femeie cu doi nepoţi au fost spulberaţi în această dimineaţă in jurul orei 9 de pe marginea drumului naţional 58 la ieşirea din comuna Bucova, spre Oţelu Roşu.
O femeie de 43 de ani mergea spre biserică împreună cu nepoţii ei- o fată de 13 ani şi un băiat de 11, spre biserica din sat. La un moment dat, grupul celor trei a fost izbit- efectiv spulberat, de câtre un autoturism ce venea dinspre Haţeg. Impactul a fost nimicitor; oamenii au fost  aruncaţi care încotro iar primul bilanţ a devastator: femeia a rămas nemişcată iar copiii plini de sânge urlau de durere. Femeia a intrat direct în comă iar copiii au multiple răni şi fracturi. La faţa locului a sosit un echipaj SMURD şi maşini de ambulanţă de la Oţelu Roşu şi Caransebeş. Copiii răniţi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Caransebeş iar cei de la SMURD au încercat să resusciteze femeia, dar din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ea.
Şoferul care a produs tragedia este din judeţul Timiş şi are 82 de ani. El venea cu autoturismul dinspre Haţeg iar o cauză probabilă a accidentului ar fi faptul că bătrânul a adormit la volan.
În zona Bucova- Băuţar, ca de fapt în multe sate din zona colinară din Caraş Severin, încă s-a păstrat obiceiul ca pietonii să se deplaseze pe marginea drumului fiindcă – fie nu sunt trotuare în sat, iar acolo unde acestea există, nu sunt folosite.



Iată ce spune și poliția:
Accident la ieşirea din Bucova

În această dimineaţă, 11 august a.c., în jurul orelor 9.15, poliţiştii au intervenit la un accident produs în afara localităţii Bucova sesizat prin apelul unic de urgenţă 112.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat cu ocazia cercetărilor că în timp ce un bărbat în vârstă de 82 ani, conducea un autoturism din direcţia Haţeg spre
Caransebeş a lovit o femeie în vârstă de 43 ani şi doi minori în vârstă de 13 respectiv 11 ani care se deplasau pe acostament.
În urma accidentului a rezultat decesul femeii şi rănirea minorilor care au fost transportaţi la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “UPDATE EXCLUSIV VIDEO FOTO Un şofer de 82 de ani a adormit la volan şi a spulberat o familie de pe marginea drumului

  1. hai sa oprim acest fenomen face o petitie undeva ca cei peste 65 de ani , virsta de pensionare legala in Romania sa fie si cea de adio permis , sau sa aiba permis in continuare daca este testat din 6 in 6 luni asa ca profesionisti cu atestat mental etc.

  2. Indiferent cît de sanatos e delarat un om de peste 80 de ani, trebuie sa fie pur si simplu iresponsabil si sa nu gîndeasca daca se urca la volan la vîrsta asta.
    Reactiile mentale si locomotore ale corpului lasa de dorit din toate punctele de vedere.
    Pt. oamenii de aceasta vîrsta (cu tot respectul) nu e suficient doar un simplu test medical ci ar trebui bagati pe simulatoare si testate reactiile mentale si locomotoare. Degeaba e inima, ficatul si stomacul sanatoase daca bibilica nu mai functioneaza.

  3. Lipseste trotuarul, lipseste parapetul de protectie. Mosul daca a fost declarat sa natos de cei care i-au dat ca bune analizele medicale este acum bun de inchisoare. Nu se mai poate invoca starea de sanatate si labilitatea psihica. Cat despre victime, condoleante nefericitei familii.

Comments are closed.