UPDATE Protestul extrem de la Băile Herculane- a încetat- O profesoară a fost în greva foamei în fața Liceului Hercules

herculesFiindcă a ajuns la capătul puterii și simte că nu mai poate apela la nimeni pentru ași câștiga dreptatea, profesoara narcisa Vlașcu de la Liceul Herculaes din Băile Hercuane, a apelat la un gest extrem de protest punându-și sănătatea și viața în pericol: a intrat de luni de la ora 10, în greva foamei. Profesoara și-a amplasat un scaun în fața instituției de învățământ, a anunțat autoritățile și a făcut ce crede dânsa că este mai bine.
UPDATE InfoCS a fost primul ziar care a dat această informație și tot noi dăm și ce s-a întâmplat în continuare.
Doamna profesoară a contactat marţi înjurul ore 13 redacţia noastră şi ne-a transmis că din acest moment, încetează ori ce formă de protest. Domnia sa, ne-a transmis că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu conducerea liceului, cu primarul Nicuşor Vasilescu şi cu comandantul Poliţiei Băile Herculane- Ştefan Radu, a decis să înceteze greva foamei. Ba mai mult, ea a primit asigurări în scris că revendicările îi vor fi soluţionate, ba mai mult, a primit şi două ore în plus la ,,plata cu ora”.
,,Îmi pare rău că am ajuns până aici, dar ajunsesem la capătul puterii şi am fost pusă în faţa unei decizii cruciale: merg mai departe aşa cu onoarea şi demnitatea terfelite sau iau o decizie dură? Şi am ales: greva foamei fiindcă nu se mai putea aşa. Am fot terfelită şi călcată destul în picioare. Sper ca de acum înainte să vă invit la evenimente mai plăcute. Liceul nostru organizează atâtea lucruri frumoase: balul izmenelor, alaiul usturoiului şi multe- multe alte evenimente. Despre acestea aş vrea să scrieţi în continuare nu despre faptul că unui om, unui cadru didactic, i se terfeleşte şi i se calcă demnitatea în picioare pentru şi din cauza unor ambiţii şi probleme personale. Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine, că m-aţi ajutat să aduc în faţa oamenilor adevărul”.

Vă reamintim ce s-a întâmplat la Herculane ieri:
Cadru didactic titular de zeci de ani cu o experiență profesională de peste 20 de ani doar la catedra de Limba română, profesoara Vlașcu spune că ,,am ajuns la capătul puterii și al răbdării. Simt că nu mai pot să lupt cu nedreptatea din jurul meu. Directorul Liceului Hercules, profesorul Aurel Perț îmi face zile frupte și mă șicanează de ani buni. Nu știu exact motivul acestui comportament, dar bănuiesc că este lagat și de faptul că soția dânsului- tot cadru didactic, face naveta la Mehadia. Nu spun mai multe despre acest subiect, dar poate fi unul dintre motive. De asemenea, an de an sunt repartizată la clasele slabe, cu toate că sunt profesor titular nu mi s-a dat nici o oră de dirigenţie- asta în timp ce alte colege suplinitoare- au primit aceste ore. Ce mă doare cel mai tare este faptul că din acest an, pe motiv că fiul meu este elev în clasa a IX a, nu mi se dă dreptul să predau la această clasă. Am avut nenumărate discuţii, certuri, am ajuns la conducerea ISJ, au fost aplanate problemele pe moment după care, ajunşi la Herculane, şicanările au fost reluate de la capăt. Am avut două stări de pierdere de cunoştinţă, simt că nu mai pot. Nu vreau să mor în cancelarie de supărare şi necaz. Atâta cer, după atâţia ani, doresc doar să pot preda la clasa în care studiază şi fiul meu.”

La rândul său, directorul acuzat de nereguli şi şicane, profesorul Aurel Perţ, spune că ,,nu am făcut altceva decât să respect legile şi normativele noastre, mai exact, cele legate de normative, de continuitatea la clasă. Fiul doamnei profesoare este un elev foarte bun învaţă foarte bine, doamna se poate ocupa de el ca şi până acum. Am analizat problema şi cu ceilalţi şefi de catedră, nu am făcut nimic ilegal”.
Problema a ajuns şi la Inspectoratul Şcolar. ,,Cunoaştem situaţia de acolo, este mai mult o problemă internă a unităţii respective ,noi nu putem intervenii decât dacă este încălcată legea. Domnul inspector zonal Nicolaescu se va deplasa la Herculane şi va verifica problemele legate de încadrare, de continuitate şi altele specifice muncii noastre” a declarat pentru InfoCs purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş Severin, profesorul inspector Moatăr.

Comentarii

comentarii

6 thoughts on “UPDATE Protestul extrem de la Băile Herculane- a încetat- O profesoară a fost în greva foamei în fața Liceului Hercules

  1. esti penibil cu acuzele tale….
    dezvaluieti identitatea daca tot iti permiti sa faci astfel de afirmatii….si iti dai atata cu parerea….

  2. Poate daca si-ar face treaba la clasa si-ar dori-o toata lumea ca profesoara. Problema e ca e foarte slaba ca si cadru didactic si de aceea lumea o evita.

  3. Cred ca doamna %%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%

    mesaj moderat de la acelasi expeditor

Comments are closed.