Valul de imigranți musulmani se îndreaptă spre România?

Alți imigranți musulmani au fost prinși de polițiștii de frontieră din Timiș în timp ce încercau să intre ilegal în Romania.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Moraviţa şi Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au depistat, azi noapte, cinci cetăţeni din Kosovo şi două femei din Etiopia și Eritrea în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera.

În data de 03.09.2016, în jurul orei 24.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, cu ajutorul aparaturii pe termoviziune, în vegetaţia din apropierea frontierei cu Serbia, pe direcţia localităţii Valcani, doua persoane care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Moraviţa, judeţul Timiş, au depistat azi noapte, în apropierea frontierei cu Serbia, 5 persoane de sex masculin care au încercat să treacă ilegal frontiera în țara noastră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa pentru cercetări, unde s-a constatat că nu aveau documente de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor preliminare au stabilit că sunt cetăţeni Kosovo, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 ani. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Niciunul dintre imigranți nu avea acte și plecaseră din Serbia cu intenția de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Comentarii

comentarii