VIDEO 25 de ani de la iniţierea Programului LIFE în Europa

Aniversarea a 25 de ani de la iniţierea Programului LIFE în Europa este marcată, în ţara noastră, printr-o caravană organizată de Agenţia Naţională Pentru Protecţia Mediului. Caravana 25 ani LIFE – a ajuns si în zona de vest a ţării. Mai exact, în Caraş-Severin, la Sasca Română şi în împrejurimi.

Specialişti de la agenţiile pentru protecţia mediului din Timiş, Bihor, Satu Mare şi Caraş-Severin s-au aflat, timp de două zile, la Sasca Roman. Ei au făcut o retrospectivă a proiectelor pe care le-au implementat în cadrul Programului LIFE şi a modului în care acestea au contribuit la protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a biodiversităţii. În cadrul evenimentului au avut loc şi vizite în teren, în două zone în care au fost implementate proiecte LIFE, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beușnița şi în Parcul Natural Porţile de Fier.

Scopul evenimentului este de informare a factorilor interesaţi cu privire la impactul activităţilor antropice asupra patrimoniului natural, o mai bună informare a societății civile, a ONG-urilor și a actorilor locali, precum şi transmiterea de informaţii de către Ministerul Mediului, în calitate de Punct Național de Contact privind accesarea/ implementarea programului LIFE, la nivel național, către un număr cât mai mare de beneficiari.

Citeste si

Vinerea Neagră Din Postul Paștelui. Tradiții, Ce Spun Bătrânii?! VIDEO

VINEREA MARE sau VINEREA PATIMILOR. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de VINEREA MARE. În Banat, aceasta …