VIDEO Adio Naarghita! ..Dam Bhar Jo Udhar Munh Phere

Azi ştirea în legătură cu moartea la 74 de ani a celebrei cântăreţe, românca Naarghita mi-a tulburat inima şi m-a făcut să cad într-o reverie melancolică. În ultimii 20 de ani memoria şi cântecul Naarghitei a căzut în uitare. O mare artistă care ne-a legat spiritual de India a trecut la cele veşnice în deplină uitare şi anonimat din partea contemporanilor. Dintre colegii de birou pe care i-am întrebat imediat la aflarea veştii dacă ştiu cine a fost Naarghita aproape toţi mi-au răspuns că nu ştiu. Unul singur, surprinzător pentru mine, a auzit de ea şi contribuţia ei la promovarea filmului indian în ţara noastră. Naarghita mi-a încântat copilăria cu muzica melodioasă şi celebrul ei sari. Ca toţi românii din anii 70 şi părinţii mei aveau discuri de vinilin cu coperţi colorate pe care apărea Naarghita cu zâmbetul ei inconfundabil într-un sari strălucitor ce depăşea griul cenuşiu al epocii. Ani de zile am ascultat la pick-up discurile cu Naarghita şi sincer în inima mea de copil am crezut că era o indiancă veritabilă. Era epoca când ca şi copil sărac trăiam în cartierele muncitoreşti ale unui prăfuit oraş socialist de provincie din Oltenia. Filmele indiene „Lanţul Amintirilor”, „Prietenii mei elefanţii” şi mai ales „Vagabondul” erau singura noastră evadare spre lume şi exoticul Orient. Socialismul se construia între ciocane şi furnale chiar şi sâmbăta, iar duminica părinţii ne plecau la muncă voluntară „obligatorie”. Noi copiii mergeam în singura sală de cinematograf din orăşelul împânzit de macarale şi pe un covor de seminţe de floarea soarelui şi dovleac urmăream cântecele din frumoasele filme indiene. Până târziu am crezut că Naarghita era o frumoasă indiancă din filmele cu Raj Kapoor. Abia mai târziu am aflat că Naarghita era o moldoveancă din Vrancea. O fată ce şi-a început ucenicia la Palatul Pionierilor din Bucureşti. Pe numele ei adevărat Naarghita a fost Maria Amarghioalei, născută în 1939 în comuna Pufeşti. Ea şi-a urmat visul de fată tânără şi frumoasă îndrăgostită de actorul Raj Kapoor din filmul indian „Vagabondul”. În 1956 intră în corpul de balet al teatrului de revistă „Constantin Tănase”, ca figurantă.În paralel, ia lecții de canto clasic. La numai o lună de la angajarea în teatrul „Constantin Tănase”, vizionează pelicula indiană Vagabondul (1951), în regia lui Raj Kapoor; este foarte plăcut impresionată de film și începe să manifeste interes față de muzica și dansurile indiene. Hotărându-se să învețe cântecele de pe coloana sonoră a filmului, îl urmărește de cincizeci de ori, după care înregistrează muzica filmului cu un magnetofon adus cu sine în sala de proiecție. Ea studiază bucățile muzicale cu atenție, luând pronunția cuvintelor indiene după ureche. În 1957, ea debutează ca solistă în revista „O seară la estradă”, regizată de Nicolae Dinescu; aici interpretează aria „Ciand” (lb. rom. „Luna”) din banda filmului „Vagabondul.” Publicul primește numărul cântăreței cu entuziasm. Interpreta începe să se documenteze în privința culturii indiene. Învață timp de patru ani limba hindi prin corespondență cu Centrul Hindi, cu sprijinul unui profesor din Universitatea bucureșteană. Pseudonimul ales de cântăreață este un joc de cuvinte, semnificând în limba hindi fie „cântul spiritului etern”, fie „cântecul tulpinii de lotus”; muzicologul George Sbârcea l-a tradus drept „cântec pentru cei luminați”. Întrebând-o de proveniența numelui ei, muzicianul Romeo Vanica (membru în anii 1960 al formației rock Mondial) a primit un răspuns glumeț: „Există Harghita, există Marghita, m-am gândit să existe și Narghita.” Primul disc Electrecord al Naarghitei a fost bine primit de public. După nouă ani de așteptare, interpretei i se înmânează atestatul Oficiului de Spectacole și Turnee Artistice, care îi dă posibilitatea de a susține recitaluri și spectacole pe scenele din țară; cel care și-a dat acceptul în acest sens a fost baritonul Nicolae Herlea. În toamna lui 1967, prim-ministrul Indiei, Indira Gandhi, a vizitat România și a avut ocazia să o vadă pe Naarghita în spectacol. Foarte plăcut impresionat, oaspetele cere să o cunoască pe tânăra cântăreață și dansatoare. Într-un dialog la care participă și prim-ministrul român Ion Gheorghe Maurer, Indira Gandhi o invită pe Naarghita să viziteze India și premierul Maurer răspunde aprobator. Nouă luni mai târziu, Naarghita este primită călduros în New Delhi și rămâne aici timp de jumătate de an, vizita fiindu-i sponsorizată de guvernul indian. Cu această ocazie, Naarghita face cunoștință cu idolul ei, actorul și regizorul Raj Kapoor, iar cei doi devin prieteni apropiați, conform wikipedia.ro. Fata din Vrancea şi-a văzut visul cu ochii, acela de a fi o punte culturală între India şi România, încântând cu vocea ei subţire şi catifelată milioane de români şi generaţii la rând de indieni. Melodia „Ciand” din filmul „Vagabondul” era fredonată de sute de mii de români care mergeau în autobuzele supra-aglomerate să construiască socialismul pe marile platforme industrale ale ţării. La trecerea Naarghitei la cele veşnice am ascultat la calculator toată seara celebrele sale melodii indiene despre o lume trecută melancolică şi dureros de frumoasă. Cu nostalgie şi amintirile lacrimilor copilului sărac din provincia olteană ce ne visam „Vagabondul” din Mumbay-ul lui Raj Kapoor i-am transmis cântăreţei Naarghita, un vers mult ei drag „Dam Bhar Jo Udhar Munh Phere!”
Ionuţ Ţene

Comentarii

comentarii