VIDEO Băile Herculane încotro? Plan pentru salvarea Băilor Neptun
Asociația Tinerilor din Băile Herculane alături de mai mulți tineri arhitecți cu inițiativă din Timișoara, au dorit să tragă un semnal de alarmă și au elaborat un plan pentru a salva Băile Neptun din stațiunea Băile Herculane. Construcția – cândva cele mai frumoase și moderne băi termale ale Europei, se află în paragină, într-o avansată stare de distrugere. Planul organizatorilor a fost unul destul de simplu la prima vedere și cuprinde mai multe etape: în prima fază, monumentul istoric va fi luminat artistic. Mai exact, de la Timișoara au sosit specialiştii care au montat reflectoare în încăperi și în fața clădirii. Seara, după terminarea unei prime runde de discuții ce a avut loc în clădirea Cazinoului, luminile au fost aprinse. Pentru câteva minute, văzută de la distanță, impunătoarele corpuri de clădire au revenit la viață recăpătându-și strălucirea de altă dată. În mod simbolic, cel mai mare SPA din Europa la vremea lui, a strălucit și te așteptai ca din moment în moment, să apară trăsurile cu domnițe și domni atrași, unii de apele tămăduitoare, alții de cazinoul ce rivaliza cândva cu cel din Monte Carlo.
Apoi, la aceeași masă, s-au așezat arhitecții și cei interesați de salvarea clădirii, de revitalizarea centrului istoric al stațiunii. Situația este foarte încurcată la Herculane: clădirea aparține administrației publice locale, iar terenul de sub clădiri aparține unor oameni de afaceri din București. Ambele părți şi-au arătat disponibilitatea de a se pune la masa negocierilor și în acest fel să salveze ce se mai poate salva din clădirea cu aproape 200 de ani de istorie în spate.
Evenimentele se vor întinde pe parcursul a trei zile – între 5 – 7 octombrie, în zona Parcului Central și clădirea Cazinoului.
Pe vremuri oameni din întreaga lume veneau aici. Aristocrații obișnuiau să meargă la Băile Herculane, pentru a se bucura de apele tămăduitoare. Această clădire era opulentă, magnifică, oamenii veneau aici să se vindece. A ajuns o ruină după celebrele privatizări ale bazelor de tratament și turism, după ce a fost vândută de stat unor investitori privați.
Clădirea este într-o continuă stare de degradare de 20 de ani și nimeni nu face nimic pentru a o salva. E prea multă birocrație, nu sunt destui bani și se pare că nimeni nu are voința sau dorința de a face ceva.