Oamenii se plâng adesea că facturile la energie sunt din ce în ce mai costisitoare. În același timp, mai spun că sunt așa de ocupați încât nu găsesc timp pentru exerciții fizice. Cele două probleme par să-și fi găsit rezolvarea într-o invenție care-i aparține lui Manoj Bhargava, miliardarul de origine indiană care a creat o bicicletă ce ar putea să alimenteze cu energie, timp de 24 de ore, o locuință din mediul rural, dacă o singură persoană dă la pedale timp de 1 oră, scrie trueactivist.com.
https://youtu.be/Cgb9lfKW_d4
Bhargava a menționat, într-un interviu citat de National Geographic, că această bicicletă, aflată în stadiul de proiect, ar putea fi construită cu costuri minime, de aproximativ 100 de dolari, iar primele 50 de astfel de biciclete vor fi testate în primul trimestru al anului viitor în India, în 15 sau 20 de sate.
Bicicleta miliardarului indian ar putea furniza curent electric pentru aproximativ 1,3 miliarde de persoane care trăiesc în mediul rural, în țările sărace, iar în țările bogate ar putea fi utilizată pentru a reduce consumul de energie, dar și ca o modalitate ieftină și plăcută de a mai da jos din kilogramele în plus.
Sursa text, foto și video: trueactivist.com via expunere.ro
Info CS