VIDEO Cea de-a 27 a ediție a ,,Zilelor literaturii germane” a inceput la Resita

Cea de-a 27a ediție a Zilelor literaturii germane,manifestare organizata de Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, şi-audeschis, aseară, porţile, la Reşiţa. Prima zi a manifestarilor a cuprins vernisajul expoziţiei de fotografii ”Frumuseți ascunse ale Sloveniei”, aparţinând fotografului Gero Angleitner, dar şi o serie de lecturi publice şi prezentări de carte, în prezenţa autorilor, printre care, Edith Guip-Cobilanschi, Nora Iuga, Simion Dănilă, Dagmar Dusil sau Horst Samson.

”A devenit o tradiţie ca, an de an, Reşiţa să devină, pentru câteva zile, centrul literaturii germane. Iată că şi de această dată, cu prilejul celei de-a 27-a ediţii, avem o manifestare amplă, cu lansări de carte, expoziţii de artă plastică şi fotografică, dar în prim-plan sunt lecturile literare şi cărţile prezentate cu acest prilej. Şi în acest an avem invitaţi din Germania, Slovenia şi Austria, ceea ce denotă calitatea manifestării, care a devenit una dintre cele mai importante din sud-estul european”, a declarat Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin.

Programul manifestarilor mai cuprinde lecturi, prezentări de carte, dar şi prelegeri despre 500 de ani de reformație ori seri muzicale cu grupul muzical „Intermezzo” al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Tot cu acest prilej, este programată şi o deplasare la Oraviţa, pentru marcarea trecerii a 200 de ani de la construirea Teatrului Vechi Mihai Eminescu, iar luni, pe 10 aprilie, în ultima zi a manifestării, de la ora 17:00, la Librăria Semn de Carte din Reșița, va avea loc o întâlnire în limba română, dedicată împlinirii a 105 ani de la nașterea scriitorului Anton Breitenhofer.

Comentarii

comentarii