VIDEO Colindatori de seama si renume la Consiliul Judetean – Doina Banatului colinda

Mai mulți reprezentanți ai Ansamblului Doina Banatului din Caransebeș s-au deplasat luni, la Reșița, ocazie cu care au poposit și la Consiliul Județean Caraș-Severin, pentru a aduce și aici spiritul sărbătorilor de iarnă, prin colindele interpretate.
”Ne-am bucurat de prezența unora dintre soliștii Ansamblului Doina Banatului din Caransebeș, care ne-au adus câteva colinde românești. Mă bucur foarte mult de prezența lor, pe de o parte, pentru faptul că ne-au adus spiritul sărbătorilor de iarnă, iar pe de altă parte, pentru că ne-au colindat în frumoasele straie populare, specifice Banatului de Munte. Sunt convins că Ansamblul Doina Banatului din Caransebeș va rezista și îi așteptăm pe toți cu drag să ne colinde și anul viitor”, a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Ansamblul folcloric Doina Banatului a împlinit, în acest an, 65 de ani de la înființare, timp în care a dat nume importante ale folclorului românesc. Printre aceștia se află Ana Pacatiuș, Dumitru Chepețan, Aurelia Fătu Răduți, Mariana Drăghicescu și Achim Nica.

Ansamblul folcloric Doina Banatului funcționează, în prezent, cu 16 instrumentiști, opt soliști vocali și opt perechi de dansatori, care încearcă, astfel, să ducă mai departe cântecul, jocul, obiceiurile și tradițiile autentice bănățene.

Comentarii

comentarii