VIDEO Crina crede că Reșița este pe drumul cel bun

Ioan Crina, președintele PSD Reșița și candidatul oficial al PSD pentru fotoliul de primar al municipiului, a expus în ultima conferință de presă câteva aspecte ce țin de politica partidului, dar și planuri de viitor pentru oraș. Din punct de vedere politic, atât partidul cât și în ceea privește candidatura dânsului ca primar, Crina spune că se află într-un stadiu pozitiv.

Referitor la unele declarații ale contracandidaților la fotoliul de primar al orașului, viceprimarul Crina spune că: ,,Eu cred că Reșița este pe drumul cel bun și nu este în colaps financiar, așa cum ar fi susținut Ioan Popa, președinte PNL Reșița. În prezent, gradul de îndatorare al municipiului este de doar 26% și va scădea la anul cu 20%. În prezent, municipalitatea mai are datorii la bănci de 115 milioane de lei, ceea ce înseamnă 24 de milioane de euro, dar plata se face eşalonat pe mai mulţi ani. Nu este nici o problemă la valoarea bugetului oraşului care anul acesta este de 31 de milioane de euro”.

S-au adus în discuție și atragerea de fonduri europene pentru investiții – subliniindu-se faptul că pe mobilitate urbană, Reșița este eligibilă cu aproape 40 de milioane de euro. Dintre aceștia, puțin peste 3 milioane vor fi investiți în piste pentru biciclete, în așa fel încât ca din orice punct al orașului, să se poată ajunge și pe bicicletă. Restul banilor sunt rezervați pentru investiții în transportul în comun: reabilitarea drumurilor și îmbunătățirea mijloacelor de transport. În ceea ce privește mijloacele de transport pentru viitorul Reșiței, planul prevede achiziționarea de autobuze Euro 6, dar și firobuze, deși nu există încă o soluție concretă pentru garaje și care să implice costuri mici.

Un alt punct atins de către Ioan Crina, a fost cel legat de sprijinirea investitorilor străini care oferă locuri de muncă bine plătite, dar mai ales sprijinirea investitorilor autohtoni. S-a adus în discuție și soarta zonei industriale Țerova unde investitorii ar fi ezitat să apară datorită restricțiilor existente. Crina a spus că speră ca noile modificări legislative, mult mai permisive, vor aduce cât de curând și firme interesate să își desfășoare activitatea în Parcul industrial Valea Țerovei.

Ioan Crina a precizat că, până acum, a evitat să iasă cu declaraţii politice cu privire la alegerile din iunie, deoarece nu a dorit să se ajungă „la o spirală declarativă a sondajelor, că unii sunt mai buni decât alţii”.
„Dar, după cum cred că ne cunoaşteţi, ştiţi că avem şi noi sondaje făcute, cercetări de piaţă, lucruri făcute la modul serios, care cred că ne-au dat bune informaţii vizavi de ce înseamnă startul campaniei electorale. La Consiliul Judeţean Caraş-Severin, PSD stă bine, conform sondajelor. Nu vreau să vă spun procente, nu este normal, procentele se pot schimba, aşa cum sper eu în bine, dar, vă spun că şi la nivel de partid şi la nivel de candidat pe municipiul Reşiţa stăm bine, suntem clar pe primul loc, indiferent de ce spun alţii”, a mai spus Ioan Crina.

Comentarii

comentarii