VIDEO De Ziua Internațională a Poeziei, liceeni de la Diaconovici-Tietz, au compus poezie

De Ziua Internațională a Poeziei liceeni au compus poezie la Colegiul Național ”Diaconovici-Tietz” din Reșița. Ziua Mondială a Poeziei este celebrată în fiecare an în prima zi oficială de primăvară, 21 martie. Elevii claselor IX-XII de la secția germană a Colegiului Național ”Diaconovici-Tietz” Reșița au marcat și ei această zi printr-o activitate specifică, sub coordonarea profesoarei Sonia Chwoica. Astfel că, elevii s-au adunat în amfiteatrul școlii unde își desfășoară cursurile și au citit poezii în limba germană compuse chiar de ei, dar și poezii scrise de mari poeți germani.

Sincron profesoara Sonia Chwoica de la Colegiul Național ”Diaconovici-Tietz” din Reșița: ”Am vrut să marcăm acest moment printr-o întâlnire cu elevii, întâlnire care a fost una interactivă. Elevii au scris poezii pe diverse teme, literare și non-literare, teme pe care le-am discutat la orele de curs de limbă germană, pe care le-am avut până în momentul de față. Elevii au citit aceste poezii, și, de asemenea, au citit și poezii ale unor mari autori germani”

Invitat la această manifestare a fost președintele Forumului Democratic al Germanilor din Reșița, Erwin Țigla, care a discutat cu liceenii despre ce înseamnă poezia în general și ce înseamnă ea în contextul zilelor noastre, cât de des se mai citește poezie și cum își pot tinerii îmbunătății vocabularul și stimula în mod pozitiv imaginația prin lecturarea de poezii.

Vremurile pe care le trăim sunt tot mai tehnologizate, iar tinerii care apreciază poezie, tot mai puțini.

Sincron profesoara Sonia Chwoica de la Colegiul Național ”Diaconovici-Tietz” din Reșița: ”Sunt tot mai rare cazurile în care se întâmplă acest lucru, dar totuși nu sunt inexistente. Într-adevăr, mai sunt tineri care sunt atrași de poezie, le place poezia, le place să scrie chiar ei poezie, fapt care este totuși îmbucurător având în vedere că ziua de astăzi este tehnologizată, în mare parte depindem de tot felul de site-uri de socializare și mai puțin ne dedicăm timpul cititului. Cu toate acestea, totuși, sunt acești tineri care vor să ducă poezia mai departe și care, în stilul lor, în viața modernă pe care o trăiesc, fac acest lucru,,

Comentarii

comentarii