VIDEO Foc de noapte la trei gospodarii din Ocna de Fier

Coşurile de fum neîntreţinute corespunzător – în continuare una din principalele cauze a producerii incendiilor la gospodării. Astă noapte, peste 20 de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa împreună cu 15 cetăţeni, dintre care 10 membri ai Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă local, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în Ocna de Fier. La momentul sosirii la faţa locului, s-a constatat faptul că incendiul afectase deja trei gospodării şi ameninţa locuinţele învecinate. În câteva minute pompierii au reuşit să izoleze incendiul, prevenind astfel extinderea şi la alte construcţii, după care au acţionat pentru stingere. Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost izolarea termică defectuoasă a coşului de evacuare a fumului faţă de materialele combustibile din apropiere. Din fericire nu s-au înregistrat victime, dar valoarea estimată a pagubelor se situează în jurul sumei de 50.000 lei.

În acest weekend, pompierii militari s-au mai confruntat cu alte două incendii similare. Vineri, 05.02.2016, forţe ale Secţiei de Pompieri Oraviţa au intervenit pentru stingerea incendiului izbucnit la un coş de evacuare a fumului al Judecătoriei Oraviţa. Cauza probabilă a producerii incendiului care ameninţa să cuprindă acoperişul clădirii a fost aprinderea funinginii necurăţate din interiorul coşului. Din acelaşi motiv a izbucnit şi incendiul din data 07.02.2016, din Moldova Nouă. Şi de această dată exista pericolul extinderii la întreaga locuinţă. Din fericire, în aceste două cazuri, valoarea pagubelor materiale a fost redusă.

Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit şi pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie care au avut ca împrejurare determinantă focul deschis în spaţii deschise, pe raza localităţilor Topleţ, unde au ars 700m2 teren, Plugova – 500m2, şi Glimboca – 5 ha.

Comentarii

comentarii