VIDEO FOTO Lepa Brena s-a întâlnit cu edilii orașului și vine la Reşiţa din nou în 29 iunie să cânte şi să încânte iubitorii muzicii balcanice

Lepa Brena 16 iun  (117)După 30 de ani de la concertul istoric de la Timișoara, una din cele mai bune voci din Balcani, vine în Banatul Montan să concerteze la Zilele Reşiţei. Lepa Brena a fost primită la Reșița în mod festiv şi tradiţional românesc, cu pâine şi sare, la Primăria din Reşiţa chiar de primarul Mihai Stpenescu, viceprimarul Ion Crina, consilieri locali, dar și mulți reșițeni care au dorit să o vadă live. Fără ,,fițe și aere” de mare vedetă – cu toate că Lepa Brena chiar este o stea a muzicii, artista a venit prin ploaie, a zâmbit și a salutat prima pe cei prezenți să vadă la Reșița.

LEPA BRENA LA RESITA

Cu o carieră răsunătoare care însumează 35 de milioane de albume vândute şi o viaţă artistică de peste 30 de ani, dedicată muzicii și spectacolului, artista de origine bosniacă, a susţinut numeroase concerte internaţionale şi s-a bucurat de aprecieri în rândul iubitorilor de muzică balcanică.

Cântăreața – primul artist care a făcut acel ,,melanj” între muzica populară sârbească și muzica pop, este una dintre cele mai cunoscute artiste ale Serbiei și Balcanilor. Chiar dacă are o anumită vârstă, ea încă este socotită cea mai mare, sau una dintre cele mai cunoscute voci ale Balcanilor și face în continuare săli pline. Lepa Brena este căsătorită cu un jucător de tenis, are 3 copii iar naș de cununie i-a fost…..Ion Țiriac. Mai trebuie spus că dacă în general tenismenii se laudă cu neveste frumoase și mai tinere ca și ei, Lepa Brena se poate lăuda cu un bărbat frumos și mai tânăr decât ea cu vreo 3 ani.
,,Eu mă bucur pentru asta! Dacă n-au reuşit alţii din oraşe învecinate nouă, dintr-un judeţ învecinat, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să o aducem noi şi să bucurăm în primul rând reşiţenii, de ce nu şi cărăşenii. Pentru că mai nou Sărbătorile Reşiţei se pare că sunt sărbătorile Caraş-Severinului” a spus primarul Mihai Stepanescu despre acest eveniment.
Lepa Brena şi trupa sa – Slatki Greh- au debutat în 1982 și până în prezent a vândut peste 35 de milioane de albume. Artista a concertat înainte de 1989 la Timișoara, urma ca în 2012 să aibă loc un alt concert tot în orașul de pe Bega, dar din diferite motive, după o conferință de presă, concertul a fost amânat de două ori.

Concerul de la Timișoara de acum 30 de ani

Cu toate că vorbim de nume mari dintre care le amintim pe Lepa Brena și Andra- cea mai mare parte a cheltuielilor pentru acest spectacol, vor fi suportate din taxele pe care agenții economici le vor plăti pentru standurile în care își vor desfășura activitatea.
După spectacolul de anul trecut susţinut de Dragana Mircovic la care au participat peste 60 de mii de iubitori ai acestui gen muzical, primarul Mihai Stepanescu spune că anul acesta se aşteaptă la şi mai mulţi spectatori şi spectacolul din 2014, o să-l întreacă pe cel de anul trecut. „Au mai concertat în ultimii 6 ani şi alte nume şi am legat cu ei relaţii de prietenie. Astăzi am onoarea să o prezint reşiţenilor pe cea mai îndrăgită şi cunoscută voce din Balcani, Lepa Brena”, a precizat primarul Reşiţei, care nu a omis să sublinieze faptul că între Reşiţa şi oraşe din Serbia şi Bosnia-Herțegovina, există relaţii administrative şi culturale fundamentate pe o bună prietenie. Apoi a mulţumit Consiliului Local şi sponsorilor care au făcut posibilă prezenţa cântăreţei Lepa Brena în concert la Zilele Reşiţei.
„Sunt bucuroasă că sunt încă o dată în calitate oficială în România. Inima mea a rămas pe aceste meleaguri de la ultimul concert avut în Timişoara, muzica nu are graniţe şi sunt bucuroasă, cântecul meu nu cunoaşte graniţe”, a spus Lepa Brena susţinând de asemenea că a venit să cânte la prieteni şi la cei care o îndrăgesc şi pe care la rându-i îi îndrăgeşte.

Concertul susţinut de Lepa Brena va cuprinde cântece compuse în anii 80 dar şi mai recente, chiar din 2014, în genul pop, muzică uşoară dar şi genul popular sârbesc.
Prezenţa vocii balcanice în Reşiţa a avut ecou şi în regiunile învecinate şi se aşteaptă ca acest concert să fie unul cu răsunet.

Comentarii

comentarii