VIDEO FOTOGALERIE Revelion în avans pentru pensionarii din Reşiţa

REvel pensionari 2013 (14)Peste 400 de pensionari din Reşiţa au dat ceasurile înainte şi au petrecut astă noapte până în zori la Revelionul Pensionarilor.

 

O urare de „La Mulţi Ani“ în avans, un cântec sau un dans, pot înveselii ochii şi sufletul unei persoane de vârsta a III-a. Sclipirile sincere pe care le oferă în schimb sunt ale unui om cu amprente vizibile lăsate de viaţă, un om care tace din înţelepciune, dar mulţumeşte zâmbind sau chiar lăcrimând pentru fiecare gest de tandreţe primit.
Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu- şi-a dat întâlnire cu câteva zeci de persoane de vârsta a treia din municipiu, toţi pensionari. Chiar dacă nu a putut ajunge, prin delegații săi, cu toţii au închinat un pahar de şampanie pentru 2013. Deşi majoritatea erau trecuţi bine de 60 de ani şi aproape toţi sunt bunici şi străbunici, bunicii au făcut faţă cu brio ritmurilor latino, dar şi muzicii populare
După aperitiv şi între felurile de mâncare de sărbătoare, petrecerea s-a încins rapid iar bunicuţele şi bunicii, s-au adunat cu toţii pe ritmuri de dans. Dacă încălzirea au făcut-o pe ritmuri folclorice, petrecerea a continuat cu dansuri pe ritmuri latino, ne fiind uitate nici unul dintre şlagărele tinereţii.
Mâncarea a fost din belşug pe mese iar pensionarii au ciocnit fiecare un pahar cu reprezentantul primarului Mihai Stepanescu, cel care a organizat şi susţinut alături de Consiliul Local şi Liga Pensionarilor din Reşiţa întreaga manifestare. Peste 200 de cupluri de pensionari au avut parte aproape pe gratis, de o petrecere pe cinste. Intrarea la bal a fost de 10 lei de persoană iar biletele au fost distribuite prin intermediul asociațiilor de pensionari.
Preţ de câteva ore, atmosfera din cantina Grupului Şcolar Tehnic, s-a întors în anii  1970-80. Doamne cochete, cu perle şi ştrasuri la gât şi blănuri pe spate, dar şi flori la piept, au dansat alături de domni fercheşi, aranjaţi în costumele deja cunoscute, bine călcate şi întreţinute care trădau numai puţin trecerea a câtorva decenii din cauza croiului sau a modelului. Dar, aceste aspecte le-au văzut cei de pe margini, cai mai tineri care nu au dansat – adică personalul cantinei şi presa, fiindcă, pensionarilor nu le-a păsat de nimic. Ei s-au distrat cât mai mult şi cât mai bine. În permanenţă ringul de dans a fost plin iar orchestra abia putea să îşi tragă sufletul. Însăşi orchestra a fost formată în proporţie de 80% din pensionari avândul în frunte pe neobositul Pavel Bobeică.  
La ora 12, cu toţii au închinat un pahar de şampanie, au servit o friptură şi şi-au urat ca şi-n 2013, când o fi mai rău, aşa să fie  ca acum!
Maria Raica, bucătăreasa, spune ce a pregătit: ,,am făcut peste 450 de şniţele, 450 de aperitive şi să nu mai spun de friptură, de piureul de cartofi sau salata de varză. Este mult de muncă, dar merită. Mă uit la ei şi îmi doresc ca atunci când voi avea anii lor, să fiu la fel. Să se gândească şi alţii la mine aşa cum au făcut organizatorii cu aceşti bătrâni în această seară”.
,,Suntem foarte mulţumiţi de atenţia ce ni se acordă de fiecare dată. Acest obicei se păstrează de vreo şapte ani. Totul este perfect. Mâncarea şi băutura este bună şi din belşug, dar nu asta contează. Principalul este că noi, cei de vârsta a treia, suntem împreună. Amestecaţi cu tinerii, poate ne-am incomoda unii pe alţii, dar aşa, suntem în lumea noastră şi ne simţim excelent” spune Ioan Giurcău de 76 de ani. ,,Eu am 78 de ani şi îmi doresc să petrec cu soţia. Fără a fi pesimist, la 78 de ani, nu prea ţi se mai oferă multe şi atunci, când primeşti ceva, eşti foarte bucuros. Vin de patru ani şi aş veni şi în continuare chiar dacă ar fi să plătesc mai mult. Aici trăim într-o lume uitată sau prăfuită ori chiar demodată pentru alţii. O fi aşa, dar este lumea noastră şi s-a învechit odată cu noi. Nu aş renunţa la ea nici pentru 10 ani în plus de viaţă” spune Ştefan Vicovan.  
Primarul Mihai Stepanescu, spune că ,,totul a fost organizat pentru pensionari care merită acest efort. Aici sunt bunicii şi străbunicii noştri. Sunt oamenii care au ridicat acest oraş şi noi le oferim din ce avem. Este criză, este greu, nu sunt bani, dar toţi sponsorii la care s-a apelat, au răspuns cu drag. Ce s-a cumpărat, s-a luat fără adaos comercial. A fost gestul comercianţilor pentru pensionarii din Reşiţa”.  
Dumitru Ursu, preşedintele Ligii Pensionarilor din Caraş Severin, spune despre această petrecere de revelion. ,,Am dat ceasurile înainte şi pentru noi este revelion. Pe 31 decembrie suntem de gardă, adică, mulţi dintre noi vom sta cu nepoţii sau strănepoţii fiindcă copiii noştri au şi ei dreptul să se distreze. Am fost ajutaţi de Primărie şi Consiliu Local, sunt peste 400 de persoane aici şi totul a fost aproape gratis. Nu este puţin lucru. Avem cereri depuse din luna ianuarie şi martie. Facem o selecţie în aşa fel încât să poată petrece toată lumea. Sunt pensionari din Reşiţa şi din judeţ şi nu doar din Ligă. Majoritatea dintre ei au pensii de până în 600 de lei. Unii nu au fost poate niciodată de revelion la un local. Au această ocazie măcar acum. Este un dram de bucurie în necazul şi jalea ce va fi în 2013”.

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “VIDEO FOTOGALERIE Revelion în avans pentru pensionarii din Reşiţa

Comments are closed.