VIDEO Incendiu astă noapte pe Valea Bârzăviței- trei persoane au scăpat cu viață din foc

DSC00084Un puternic incendiu a avut loc astă noapte în jurul orei două și jumătate la o casă de pe Valea Bârzăviței în apropiere de stadionul de fotbal al IMR.
Flăcările mari au cuprins toată construcția în care se aflau 3 persoane, dintre care o fetiță de 8 ani.
Vecinii au fost primii care au intervenit și i-au scos afară pe cei trei care dormeau în casă. Din cauza fumului, ei au suferit ușoare intoxicații cu monoxid și fum și numai norocul că focul a fost văzut la timp, le/a salvat viața. Cei trei au fost transportați la spitalul județean pentru îngrijiri.
La faţa locului au sosit 2 autospeciale cu pompieri militari care într/o oră au stins focul. Din cauza materialelor inflamabile din casă și din curte, casa a ars în întregime.
Cei trei locuiau în casa unui cetățean care îi luase acolo de milă fiindcă trăiau din adunarea pet-urilor și a materialelor refolosibile. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la o lumânare uitată aprinsă în timp ce familia a adormit.


Citeste si

Miresme de lavandă, mentă și flori de vară și râsete de copii la Carașova VIDEO

Miresme de lavandă, mentă și flori de vară, râsete de copii și multă curiozitate. Așa …