VIDEO ,, Iubirea creştină ” – iubirea aproapelui – iubirea binelui si a bucuriei împărtășită la Băile Herculane

Pentru ca bucuria noastră să fie deplină, vă trimit doua filmuleţe realizate de catre domnul profesor Ovidiu Badescu, cu momente magice traite în cadrul simpozionului cu tema ,, Iubirea creştină „. Ne-am bucura foarte mult dacă v-aţi opri pentru câteva minute să îi urmariţi pe aceşti tineri extraordinari, să vedeţi cu exactitate ceea ce fac ei şi cât de binecuvântaţi suntem că îi avem.

Am ochii si acum plini de lacrimi, lacrimi de recunoştinţă şi de multumire…cand mă gandesc câtă fericire îmi aduc acesti tineri extraordinari şi cât de frumos au construit şi duc mai departe proiectul ,,Da EurHope A EurHome” !!! Mulţumesc din tot sufletul, Niky dragă, ai fost, încă o dată, cea mai bună conferenţiară şi ne-ai fascinat cu dăruirea, talentul şi motivaţia ta!

Mulţumesc şi celor 207 tineri care au făcut din întâlnirea de laPensiunea Ecologica din Herculane o poveste magică, le mulţumesc şi profesorilor care au participat, parintelui consilier Alin-Vasile Câmpean, mulţumesc şi celor care şi-ar fi dorit să participe şi nu au reuşit, dar noi i-am simţit atat de aproape. Nu sunt vrednic de acest DAR MINUNAT CARE SUNTEŢI VOI TINERII! Ştiu că, indiferent cât aş face în această viaţă, nu ar fi suficient să vă pot mulţumi pentru tot şi pentru toate…dar vă asigur de toată dragostea, preţuirea şi RECUNOŞTINŢA. Multumesc, mulţumesc, mulţumesc….. !!!!
https://youtu.be/5wjBeYiwHbc
Pr. Prof. Nicolae Chiosa, Colegiul National „Traian Lalescu” Resita

Comentarii

comentarii