VIDEO La Reşiţa, lume puţină în piaţă şi carnea de miel la același preț ca și anul trecut……..29 mart

Miei abator (17)Cu toate că în Banat trăiesc sau mai bine spus trăiau mulţi cetăţeni de religie catolică, cu două zile înainte de paşti, în pieţe cam bate vântul. Este marfă, este carne de miel, dar nu prea sunt bani.

Încă de la începutul acestei săptămâni, în piețele din Reșița, și-a făcut apariţia carnea de miel. Dar, faţă de alţi ani, pe mesele comercianților nu se mai pot vedea stivele de carcase de miel – vânzătorii sacrifică şi aduc canea la pult în funcţie de cerere. 
În pieţele reşiţene, prețul cărnii a rămas neschimbat față de anul trecut. Cu toate acestea, cumpărătorilor li se pare mare iar vânzătorilor, mic. Unii cumpără, alţii, mai aşteaptă iar laţii sunt decişi să cumpere carne de porc.

La Reşiţa, cumpărătorii care doresc să pună pe masa de Paște carne de miel, pot achiziționa carnea din cele doua locuri special amenajate din cele două pieţe ale oraşului.
Cât priveşte legumele și verdețurile, se pare că acestea încă nu au căutare sau sunt prea scumpe.  Comercianții se plâng de faptul că pentru această perioadă cu vreme rece şi capricioasă, prețurile sunt destul de joase și cu toate astea cumpărători nu prea sunt.
La Reşiţa, în Piața Nord, carnea de miel s-a vândut cu 25 de lei kilogramul, iar cei care nu și-au permis un miel întreg au putut să cumpere și la kilogram. Anul acesta, vânzătorii sunt mulţumiţi de afacere şi spun că efortul de a creşte miei, este răsplătit.

Comentarii

comentarii