VIDEO Lindenfeld, Satul Ucis De Drum Și Locul În Care Timpul A Stat Pe Loc
Satul Ucis De Drum Și Locul În Care Timpul A Stat. Lindenfeld sau în traducere din germană: Câmpul cu tei, a fost până mai acum vreo 25 de ani o localitate, un sat de munte din Caraş Severin. Cu biserică, cu școală, instalație de apă și canalizare, cu magazin, cu case frumos aliniate la marginea străzilor şi mai ales, cu oameni. Acum, totul a devenit un sat care îţi dă fiori la fiecare pas. Lindenfeld este o localitate aparţinătoare comunei Buchin din apropiere de Caransebeş la poalele Muntelui Semenic. Lindenfeld a fost construit în anul 1827 de coloniştii sosiţi din Boemia Superioră. Fiindcă din punct de vedere etnic, la origini sunt un amestec de germani amestecaţi cu slovaci, bănăţenii le-au spus pemi. Este numele dat de către românii din zona Caransebeşului tuturor celor care s-au aşezat şi au format satele de jur împrejurul Semenicului: la vest Lindenfeld, la este Gărâna şi Brebu Nou.
Satul a fost unul prosper şi prin anul 1950, locuiau în Lindenfeld aproximativ 300 de familii. Se ocupau cu creşterea vitelor, pomicultură, apicultură, cultivarea cartofului şi mai ales, cu exploatarea lemnului din codrii seculari ai Semenicului. Acesta a şi fost scopul aducerii lor aici din marele Imperiu de Curtea de la Viena: tăierea pădurilor şi pregătirea manganului pentru furnalele de la Reşiţa.
Pemii erau renumiţi pentru laptele şi smântâna, brânza dulce, mierea sau cartofii dulci de Lindenfeld- produse pe care le vindeau la Caransebeş la piaţă sau direct ,,la cont”. ,,Adică, pemii aduceau la uşa omului produsele iar la sfârşitul lunii, se trăgea linie şi făceam socoteala: 30 de lei pentru lapte, 60 pentru brânză, 40 pentru smântână. Mai punem sacul cu cartofi şi 10 kile de mere. În total, 250 de lei – bani pe care îi plăteam când primeam plata de la fabrică” spune Ilie Dimcea din Caransebeş. ,,Pemoaicele veneau şi făceau acest comerţ şi toată lumea era fericită. Se cunoştea din depărtare că erau de la Lindenfeld din cauza portului lor specific” spune şi Adriana Dimcea.
După anii 80, natalitatea a scăzut, populaţia a început să îmbătrânească, iar pemii ajugeau tot mai greu acasă sau la muncă. Acest lucru, a făcut mai multe familii să/și vândă avutul și să se mute la Caransebeș, la Reșița sau la Timișoara. Drumul era așa de rău încât mai bine de jumătate, mai putea fi parcurs doar cu tractorul. Oamenii, veniți de la muncă de la fabrică din schimbul doi, făceau jumătate din drum cu autobuzul după care, mergeau pe picioare aproape 10 km încât ajungeau acasă la două noaptea, iar la 6 dimineața, erau în grajd, grijind de animale.
După plecările prin țară, locuitorii Linderfeldului au început să plece în Germania. Acesta a fost momentul în care în puțin timp, satul a fost părăsit în totalitate.
Până prin anii 90 au plecat toţi, iar satul a rămas unul părăsit. Şi acum după 30 de ani de când a fost complet abandonat, Linderfeldul păstrează urme ale civilizaţiei. În graba lor de a pleca, pemii şi-au lăsat casele deschise, mobila, vesela și hainele în pod pe sârmă şi n-au mai privit înapoi.
Localitatea se află foarte aproape şi de satul turistic Gărâna, la doar 3,5 kilometri peste Semenic. Drumul de acces este însă foarte rău şi nu se poate ajunge aici decât pe jos sau cu tractorul, cu enduro-motorul ori cu atv-ul. Și totuși, cei care au auzit de sat îşi fac drum până aici din curiozitate şi vin să-l viziteze. Există chiar și un caiet de impresii în biserica părăsită.
Satul Ucis De Drum Și Locul În Care Timpul A Stat. În biserica goală, fără geamuri sau mobilier, au mai rămas trei lucruri ce te duc cu gândul că acolo a fost un loc sacru, că acolo au fost oameni care s-au rugat, care s-au bucurat sau care au plâns împreună. În capătul bisericii, acolo unde cândva era altarul, acum mai există o cruce veche de peste 150 de ani. Cineva a adus-o și a sprijinit-o în locul altarului. Mai există vasul în care se punea apă sfințită și cu care credincioșii se închinau când intrau și ieșeau din biserică și……clopotul pe care acum îl mai trag turiștii sau îl mișcă vântul de munte.
ÎN acest an, după aproape 40 de ani în care nu s-a astupat nici măcar o groapă, administrația publică a făcut rost de fonduri și a reparat drumul astfel încât să se poată ajunge în sat. Dar, daca nu se va acoperii cel puțin cu macadam, drumul se va strica la loc. Primarul Gheorghe Coilă, spune că ,, mai vin în sat urmașii nemților plecați, își cer și obțin dreptul de succesiune și proprietate asupra terenurilor din Linderfeld, își fac actele, după care pleacă înapoi în Germania”.
DE asemenea, administrația publică locală caută fonduri și încearcă să acceseze fonduri europene pentru asfaltarea drumului și mai ales, pentru revigorarea zonei.
Ani buni, satul a fost unul fantomă: străzi pustii, case ce încep să se dărâme, biserica cu uşi deschise, cu tavanul căzut pe jumătate și clopotul din turlă. Acum, în tot satul nu se mai aud decât zgomotele făcute clopotele animalelor scoase la păscut de sătenii din Poiana și cel produs de tablele smulse de vânt şi ciripitul păsărilor.
Dovada că aici era în urmă cu zeci de ani un sat locuit şi prosper, o mai oferă cimitirul cufundat parcă într-o linişte sinistră. Acesta se află pe un deal ce îţi deschide în faţa ochilor o privelişte de neimaginat: dealuri şi văi printre care soarele de vară îşi revarsă razele peste pădurea verde și fânețele bogate.
Şi totuşi, o speranţă a apărut la orizont acum vreo 4- 5 ani. După 20 de ani de când în sat nu s-a văzut picior de localnic, un neamţ originar din Lindenfeld, Manfred Wili, s-a decis să construiască în sat o pensiune turistică. Patronul Manfred avea planuri măreţe. Dorea să renoveze şi biserica din sat şi astfel să dea şansa ca aici să se dezvolte o nouă comunitate. Numai că, după ce a băgat bani și muncă în fundație și pereți, a abandonat planul, a vândut tot și a plecat înapoi în Germania.
Cineva din Caransebeș, un anume domn Iancu, a cumpărat o bucată de teren pe care a ridicat o construcție. Unii spun că va fi pensiune cu regim închis, alții că va funcționa deschis, dar timpul ne va lămurii. Deocamdată, totul este închis și conservat și acolo. Alții, spun că tocmai acest lucru explică refacerea drumului în acest an. Motivul nu mai contează, contează doar că s-a refăcut drumul până în Linderfeld. Păcat doar că prea târziu. Cu vreo 30 de ani – mai târziu.
